Polițiștii cărășeni, la datorie! Efective suplimentate pentru finalul de an

actiune politie cs
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Pentru un final de an în siguranță, IPJ Caraș-Severin suplimentează efectivele de poliție în intervalul 29 decembrie – 2 ianuarie 2024.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin a dispus o serie de măsuri astfel încât polițiștii să fie pregătiți să acționeze prompt și în sprijinul cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură penală sau contravențională.

Așadar, pentru perioada 29 decembrie 2023 – 02 ianuarie 2024, efectivele de poliție au fost suplimentate, astfel că, zilnic, peste 200 de polițiști cărășeni din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, economic, arme, criminalistică și acțiuni speciale își vor exercita atribuțiile de serviciu pe segmentele specifice și vor acționa pentru asigurarea respectării ordinii și liniștii publice.

Polițiștii din structurile operative vor interveni cu celeritate pentru gestionarea tuturor sesizărilor primite din partea cetățenilor, informează IPJ Caraș-Severin.

De asemenea, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști din cadrul altor structuri, vor acționa în piețe, târguri, centre comerciale și zone adiacente pentru prevenirea și combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale ce reglementează deținerea, comercializarea şi folosirea articolelor pirotehnice.

În acest context, IPJ Caraș-Severin reamintește că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă. Totodată, utilizarea și manipularea articolelor pirotehnice se face doar cu respectarea legislației în vigoare, iar pentru evitarea implicării în evenimente negative, se recomandă cumpărarea articolelor pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Pe linie rutieră, polițiștii cărășeni monitorizează și asigură fluența traficului rutier, pentru ca cetățenii să ajungă cu bine în zonele montane și celelalte zone unde aleg să petreacă noaptea dintre ani.

Prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteză, precum și depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive sunt, de asemenea, obiective principale în activitatea polițiștilor rutieri, aceștia acționând pentru prevenirea accidentelor rutiere și a victimizării prin accidente pe drumurile publice. La activități vor fi folosite aparatele alcooltest, drugtest și radar.

Pentru o minivacanță în siguranță, polițiștii cărășeni vă recomandă:

  • Să adoptați un comportament civilizat și să respectați indicaţiile polițiștilor;
  • Să fiți atenți la bunurile personale, pentru a nu deveni victimele infracțiunilor de furt;
  • Să circulați cu viteză moderată, să fiți prudenți în trafic, să purtați centura de siguranță și să nu aveți alte preocupări la volan, atunci când vă aflați în trafic;
  • Nu consumați băuturi alcoolice înainte de a vă urca la volan. De asemenea, nu consumați substanțe psihoactive;

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/