Europarlamentarul Eugen Tomac spune că Banatul Montan are degeaba un potențial uriaș atât timp cât e condus de oameni nepotriviți!
Liderul PMP nu s-a obișnuit doar cu Bruxelles-ul, ci a început să cunoască tot mai bine și Caraș-Severinul, fiind prezent în ultimii ani destul de des în Reșița. Astfel, Eugen Tomac se vede surprins plăcut aproape cu fiecare ocazie și vorbește despre un potențial fantastic pe care l-a descoperit în Banatul Montan. „Un potențial pe care nici românii nu îl cunosc foarte bine! Mă refer la românii din întreaga țară și nu mai vorbesc de europeni. De aceea am luptat cu toată forța în ultimii ani și voi lupta în continuare pentru a elimina frontiera între noi și restul țărilor europene, pentru că asta înseamnă o chestiune de demnitate, dar și dezvoltarea unor noi oportunități fantastice de turism. Lumea este foarte atentă, când ești în spațiul Schenghen îți iei geanta în spate și pleci la drum. De aceea îmi doresc foarte mult ca potențialul pe care îl are Carașul să fie valorificat și asta o pot face doar oameni care au viziune și un simț patriotic aparte. Nu doar declarativ, ci demonstrat prin fapte și prin muncă!”, a declarat europarlamentarul Tomac la Express Live.
Despre potențialul Banatului Montan, în special în zona de turism, vorbește toată lumea, însă Caraș-Severinul e tot pe ultimele locuri la nivel național la cam toate capitolele. „Cei care patronează județul, indiferent că sunt de la PSD sau la PNL, vor un județ pentru ei, vor un județ pe care să îl controleze doar ei și grupurile lor de interese! Nu am dubiu. Este un județ cu potențial fantastic, dar pentru asta trebuie să comunici foarte mult pe toate direcțiile și în primul rând să valorifici acest potențial pe care îl are de județ de frontieră, chiar dacă este cu un stat doar candidat la Uniunea Europeană, cum este Serbia. Zona este cu potențial fantastic nu numai pentru turism. Ca om care își iubește foarte mult țara, mă uit spre oportunitățile pe care le are județul și pe care, din păcate, decidenții nu le valorifică. Aici aveam nevoie de investiții uriașe și de o deschidere spre investiții serioase, nu de cineva care vine și vrea să facă într-un timp foarte scurt mulți bani. Investițiile serioase înseamnă planuri mari de dezvoltare și introducerea într-un circuit, care să îți permită să respiri, să începi să atragi și să le oferi șanse în plus micilor antreprenori, pentru că, o țară fără o clasă medie bine pusă la punct și dezvoltată, nu poate fi o țară cu potențial foarte mare. Acesta este și motivul pentru care România încă patinează, nu reușește să își atingă nivelul de creștere economică pe care îl are ca potențial.”, a comentat Eugen Tomac.
Președintele PMP mai spune că situația din Caraș-Severin este similară cu cea din mai multe județe ale României și vorbește despre o anumită temere a liderilor politici locali de a nu deschide comunitățile pentru oportunități mai mari sau le deschid doar într-un mod superficial. Europarlamentarul mai vorbește însă despre ceva. Despre consens politic, lucru care în Caraș-Severin nu prea există. „Politica o putem face în fiecare zi, trebuie să depășim acest dialog de multe ori surd și ridicol între politicieni pe teme mici, care dezavantajează până la urmă comunitățile și județul. Știu bine toate abordările neserioase pe care le au cei care cred că sunt pe vecie la putere. Ciclul electoral este schimbător și de multe ori îți oferă surpriza la care nimeni nu se așteaptă. Eu cred că aceste surprize vor apărea și anul viitor, scena politică se va zgudui din temelii în multe privințe pentru mulți și de aceea sunt încrezător în șansa noastră și, în același timp, acesta este și un semnal pentru cei care se cred veșnici instalați în poziții de decizie că absolut totul este trecător.”, a conchis politicianul.