Poli își măsoară forțele cu Reșița! Amicalele încep, sala de sport, tot neterminată!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Handbaliștii de la SCM Poli încep deja din acest sfârșit de săptămână meciurile de verificare, iar primul adversar va fi CSM Reșița, echipă nou-promovată pe prima scenă.

Marea problemă a alb-violeților este că Sala ”Constantin Jude” nu va putea fi utilizată nici în perioada următoare, fapt pentru care, elevii lui Pero Milosevic vor juca un singur amical acasă. Vineri și sâmbătă, Poli va juca cu Reșița. Primul meci va fi în municipiul de pe Bârzava, vineri după-amiază. Apoi, sâmbătă, în prima parte a zilei, cele două echipe își vor măsura forțele la Timișoara, cel mai probabil, la sala UVT, deoarece Sala „Constantin Jude” e în continuare indisponibilă. Apoi, Poli va participa la un turneu organizat la Turda, în 2 și 3 august. La turneul amical vor participa gazdele de la Potaissa, CSM Reșița și Minaur Baia Mare. Apoi, alb-violeții vor avea un nou sfârșit de săptămână în deplasare, de data aceasta la Oroshaza, în Ungaria, unde sunt programate amicale în 9 și 10 august.

Tradiția se respectă și anul acesta, când se va organiza Cupa Politehnica, în 16 și 17 august. La turneu mai sunt invitate Metaloplastika Sabac, Potaissa Turda și CSM Bacău. În mare parte, Poli se va antrena până atunci la Sala UVT, deoarece la Sala „Constantin Jude” nu se vor termina lucrările la suprafața de joc până la data de 10 august. Acest lucru nu îi încurcă doar pe handbaliști, ci și exchipa de futsal Informatica Timișoara, ce va relua antrenamentele în 25 iulie și trebuie să caute locuri pentru antrenamente.

untitled design set 970x90 px

SCM Poli va începe sezonul oficial la data de 25 august, când va juca Supercupa României, cu Dinamo. Meciul se va disputa la Brașov.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/