Podul Iuliu Maniu din Timișoara se închide pentru reabilitare

reabilitare podul iuliu maniu

Podul Iuliu Maniu din Timișoara intră în șantier și se închide din 30 martie pentru reabilitare, într-un proiect de aproape 10 milioane de euro, finanțat în mare parte din fonduri europene.

Primăria Timișoara începe lucrările de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut și ca Podul Muncii, după mai bine de patru decenii în care nu a beneficiat de intervenții majore.

Pentru desfășurarea primei etape, podul va fi închis circulației începând cu 30 martie. Traficul va fi deviat pe Podul Dragalina și Podul Eroilor, în timp ce circulația pe splaiurile Tudor Vladimirescu și Nicolae Titulescu nu va fi restricționată. Șoferii vor putea folosi în continuare bretelele podului.

„Podul de la fosta Fabrică de Țigări este una dintre conexiunile importante dintre Calea Șagului și Gara de Nord și nu mai putea funcționa pe compromisuri vechi de zeci de ani. În mai bine de 40 de ani, nu a trecut prin lucrări serioase, iar degradarea este evidentă pentru toți cei care îl folosesc. Deschidem șantierul și ne așteptăm la o mobilizare fermă a constructorului și la un ritm susținut al investiției.”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Investiția include consolidarea structurii de rezistență, înlocuirea completă a suprastructurii cu una mixtă oțel-beton, dar și reabilitarea rampelor de acces. Podul va păstra câte două benzi pe sens. Proiectul prevede și lărgirea trotuarelor, amenajarea de piste pentru bicicliști și reintroducerea circulației troleibuzelor. Vor fi realizate și lucrări de iluminat arhitectural, consolidarea malurilor Canalului Bega și plantări de arbori.

Lucrările ar trebui să fie gata în februarie 2027. Proiectul costă aproape 10 milioane de euro, iar cea mai mare parte a banilor, aproximativ 7,4 milioane de euro, vin din fonduri europene.

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/