Podul de la Slatina Timiș caută din nou meșteri

Pod avariat la Slatina Timiș în urma calamităților din 2020.

Direcția de Drumuri Județene a scos din nou la licitație repararea podului de la Slatina Timiș, avariat în urmă cu 3 ani și care a fost închis pentru că reprezintă un pericol.

Constructorii nu par interesați de lucrarea atât de importantă pe care sute de localnici o așteaptă de aproape 3 ani. Este vorba despre podul de la Slatina Timiș, de pe Drumul Județean 582, care a fost închis traficului, iar cei care îl tranzitează o fac pe propria răspundere.

Situația trenează de trei ani, din iunie 2020, când podul a fost calamitat. De atunci, se tot caută variante pentru ca acesta să fie reparat. Mai precis, se caută bani, având în vedere că suma primită pe calamități (aproximativ 3 milioane de lei) este insuficientă. În urmă cu un an, DALI-ul a arătat că ar fi nevoie de 5,5 milioane de lei pentru reparații, însă acum se pune problema că este necesară demolarea completă și refacerea, ceea ce ar presupune cheltuieli mult mai mari.

pod inschis slatina timis

Deocamdată, Direcția de Drumuri Județene încearcă să găsească un constructor care să refacă podul, astfel încât el să poată fi traversat în siguranță. Pentru asta sunt puși la bătaie 4,4 milioane de lei fără TVA. Se încearcă pentru a doua oară găsirea unui constructor, la licitația din luna iulie nefiind nimeni interesat.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De această dată se dorește achiziția serviciilor de proiectare, asistență tehnică și execuție pentru lucrarea denumită „Înlăturarea efectelor calamităților din perioada 14 – 19.06.2020, refacere pod peste râul Timiș.

„Având în vedere avarierea podului de pe DJ 582 din localitatea Slatina Timiș produsă de fenomene hidrometeorologice, s-a constatat faptul că podul respectiv prezintă numeroase degradări ale structurii de rezistență, aparatele de reazem din oțel fiind puternic degradate, calea de pod la nivel de beton asfaltic prezintă o suprafață cu planeitate satisfăcătoare, dar cu numeroase fisuri și crăpături în zona rosturilor și material granular instabil, pe fețele laterale ale grinzilor marginale se văd urme lăsate de apele meteorice scurse prin gurile de scurgere și alte numeroase avarii, considerăm că traficul rutier nu se mai poate desfășura în condiții de siguranță.”, spun reprezentanții DDJ Caraș-Severin.

Termenul limită pentru înscrierea la această licitație este 24 august.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/