Podurile distruse de vreme și uitate de autorități vin rând pe rând în atenția publică odată cu transformarea lor în adevărate pericole pentru trecători. Este și cazul podului metalic din Dognecea, aflat pe Drumul Județean 586A, pentru care Guvernul României a trimis bani Consiliului Județean în vara anului trecut.
Refacerea podului de pe Drumul Judeţean 586 A, aflat în comuna Dognecea, a fost cuprinsă în Hotărârea de Guvern 778/2021 privind repartizarea sumelor pentru achitarea unor cheltuieli urgente în vederea înlăturării efectelor calamităţilor naturale. 4,66 de milioane de lei au fost alocați pentru 8 proiecte, aici fiind inclus și podul din Dognecea.
După publicarea articolului privind stadiul în care se află podul din Berzovia, un cititor Express de Banat ne-a transmis câteva imagini, însoțite de următorul mesaj: „Și la Dognecea stă podul gata să se rupă, dar nu face nimeni nimic. Pe acel pod trec și camioanele cu lemne, pe acolo circulă toate mașinile. Podul de fier s-a rupt și abia mai ține.”
Fiind vorba despre un pod de a cărui administrare trebuie să se ocupe Consiliul Județean Caraș-Severin, am cerut explicații. „La Dognecea este vorba despre un pod metalic și într-adevăr sunt unele traverse care sunt desprinse de acolo. Trebuie să pregătim caietul de sarcini și îl scoatem la licitație. Am trimis pe cineva acolo pentru a nu ne trezi în situația în care să trebuiască să fie închis sau poate putem rezolva provizoriu cu unele mici reparații sau intervenții.”, ne-a declarat administratorul public al județului, Andrei Ungur.
Pentru a nu avea surprize neplăcute, cei de la Drumuri Județene vor verifica toate podurile din Caraș-Severin. „În viitor acest lucru vrem să îl facem cu toate podurile din județ care aparțin de Consiliul Județean, să facem o minimă expertiză. Este o chestiune de prevenție, nu neapărat ca urmare a unor sesizări. Dar vedem că din ce în ce mai des se întâmplă lucrurile acestea și atunci să putem interveni mai repede unde este cazul. Să nu ajungem în situații mai complicate.”, a mai precizat Andrei Ungur.
VIDEO: https://www.facebook.com/ExpressdeBanat/videos/580439897047459
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Credincioșii sunt așteptați duminică, 5 aprilie, la Sfânta Liturghie și la Procesiunea de Florii, organizată la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul reșițean Moniom, pentru a marca...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Daria Alexandrescu |
04 April 2026
Aproape 30 de kilometri de drum județean din Caraș-Severin, modernizați cu bani europeni
Roxana Bălan |
04 April 2026
A început reorganizarea DGASPC! Se comasează centre, se taie din posturi!
Cosmin Odorescu |
04 April 2026
Ostrovul Moldova Veche și Caii Săi Sălbatici – Un Paradis Ascuns Mustind de Viață!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

