Podul de la Constantin Diacoviciu, singur în calea apelor

pod constantin daicoviciu

În lipsa unei intabulări, primăria și Consiliul Județean Caraș-Severin își aruncă una alteia mingea… peste pod.

Podul peste râul Timiș, aflat pe drumul comunal nr. 5, a fost șubrezit de ape la începutul lunii august 2022 însă problema proprietății asupra acestuia n-a fost rezolvată nici până în prezent. Deși podul apare într-un extras de carte funciară drept componentă a drumului comunal nr. 5, Primăria Constantin Daicoviciu a intabulat drumul în cauză numai pe porțiunea dintre localitate și marginea podului.

De aici întrebarea: cine trebuie să se ocupe de repararea podului? Primăria nu, pentru că podul nu-i aparține. Consiliul Județean nu, pentru că n-a avut niciodată în administrare drumuri comunale sau poduri. După doi ani și jumătate, dilema continuă fiind dezbătură și în ultima ședință a forului județean.

„Am căutat în toată arhiva dar n-am găsit nimic la Drumuri Județene. Mergând mai departe am găsit un extras de carte funciară unde acest pod este trecut dar nu a fost niciodată intabulat. Dar, podul fiind pe drum comunal, intabularea se putea face prin cerere din partea primăriei”, a spus președintele Romeo Dunca.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Procedura e simplă. Întrucât și de-o parte și de cealaltă a podului este drum comunal, podul nu poate aparține Consiliului Județean. În consecință, primăria trebuie să facă o cerere simplă către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară prin care să intabuleze podul. Apoi poate cere sprijin de la județ, poate da podul fie în administrare, fie în proprietate Consiliului Județean care apoi să caute o soluție de finanțare. Dunca a explicat asta și presei după ce, de doi ani și jumătate, îi tot explică primarului Daniel Boambeș.

„Procedura e clară, le-am explicat ce-au de făcut atât noi cât și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Dar se pare că e o noapte a minți acolo, acesta este nivelul de înțelegere în acea comună unde puțin domnul primar ar trebui să asculte de noi”, a încheiat Dunca cel mai recent episod dintr-o telenovelă cu un pod peste care hârtiile trec mai greu decât apa de sub el, care însă continuă să-l erodeze.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/