Locuitorii din zona Podului de Fier din centrul municipiului Lugoj vor avea de suferit în următoarea perioadă din cauza întreruperilor alimentării cu apă şi gaz, generate de reparațiile aflate în derulare.
Mai mult, administrația lugojeană a anunțat că Podul de Fier se va închide total pentru reparații începând cu data de 15 iunie, urmând să nu mai fie disponibil circulației pentru o perioadă de aproape trei luni, timp în care se vor realiza lucrări de reparații capitale.
„Decizia vine în urma consultărilor recente de pe teren, desfășurate împreună cu operatorii de rețele și cu echipa de constructori. Deși știm că această veste nu este una ușoară, intervenția este absolut necesară, iar o eventuală amânare ar pune în pericol siguranța circulației și integritatea infrastructurii”, a transmis Primăria Lugoj.
În această perioadă vor fi și întreruperi punctuale la apă și gaz, însă echipele vor face tot posibilul ca acestea să fie scurte și anunțate din timp, pentru ca lugojenii să se poată pregăti din vreme, inclusiv prin realizarea de rezerve de apă, dacă va fi cazul.
„Vom avea încredere în deciziile tehnice luate la fața locului, cu speranța că lucrarea va fi finalizată cât mai aproape de termenul estimat. Totuși, unele aspecte nu depind nici de administrație, nici de constructori, ci de ceea ce se va descoperi în teren, odată cu începerea intervențiilor. Facem apel la răbdare și înțelegere! Disconfortul este real, dar acest pas este esențial pentru un oraș sigur, modern și bine pus la punct. Vom comunica permanent evoluția lucrărilor și toate măsurile necesare pentru a reduce impactul asupra comunității”, au mai comunicat edilii locali.
O parte dintre lucrări se vor desfășura pe timpul nopții, pentru a reduce disconfortul celor care locuiesc în zonă.