Liberalii din CL Timișoara s-au răzgândit. Nu mai vor să voteze proiectul cu taxele și impozitele pe 2025 nici cu amendamentele propuse săptămâna trecută. Acum au altele, mai drastice, în sensul respingerii oricăror majorări. Potențiala alianță dintre PNL și USR rămâne sub semnul întrebării.
Context. Săptămâna trecută, în 12 decembrie, Dominic Fritz retrăgea de pe ordinea de zi a plenului consiliului local proiectul cu taxele și impozitele locale pentru 2025, după ce PSD și PNL s-au arătat nemulțumite de forma acestuia și au anunțat că vor depune amendamente. În forma propusă de Fritz, taxele urmau să fie majorate cu rata inflației, indexare care să se aplice unor cote maxime de impozitare. PSD voia eliminarea integrală a cotei adiționale de 50% pentru persoanele fizice și juridice, proprietari de clădiri nerezidențiale și autoturisme, PNL a propus o reducere cu aproximativ 10% a acesteia.
În seara aceleiași zile, după ce consilierii au votat-o pe USR-ista Paula Romocean pentru a doua poziție de viceprimar, liberalii au anunțat că sunt pregătiți să parafeze un parteneriat cu cei de la USR, argumentând că astfel „vom susține proiectele benefice pentru Timișoara și cetățenii săi.” „Eu sper ca săptămâna viitoare să putem să anunțăm într-o conferință de presă o alianță stabilă pentru următorii patru ani în Timișoara cu PNL.”, anunța și viceprimarul Ruben Lațcău, după același plen.
Actualitate. Între timp, lucrurile au evoluat. Marți seară, la sediul PNL Timiș, liberalii s-au întâlnit cu „mai mulți reprezentanți ai mediului de afaceri timișorean”, anunță organizația pe Facebook. S-a luat și o decizie.
„Mediul de afaceri ne dă un semnal clar de pierdere a oricărei direcții în privința strategiei locale de dezvoltare economică. Executivul PMT nu a avansat în dezbaterea publică nicio analiză despre structura bugetului local, despre sursele de venituri și evoluția cheltuielilor. În fața argumentelor și a multiplelor nemulțumiri legate de propunerile avansate de PMT pentru modificarea (prin majorare) a taxelor și impozitelor locale în Timișoara, PNL a concluzionat că nu poate vota proiectul de hotărâre avansat de executivul PMT. (…) Suntem pentru dezvoltare, pentru inovare și creștere economică, dar nu putem gira absența de viziune. PNL nu susține și nu a susținut niciodată creșterea taxelor. (…) În CL Timișoara, în fiecare an din ultimii patru, PNL a propus amendamente pentru micșorarea cotei adiționale de 50% a impozitelor pe clădirile nerezidențiale. Acum susținem eliminarea ei.”, scrie în postare.
Contactat de expressdebanat.ro, Marilen Pirtea, președintele PNL Timișoara, a explicat dacă mai stă sau nu în picioare alianța cu PNL anunțată în urmă cu șase zile.
„Depinde de USR. Noi am cerut niște analize, să vedem bugetul, unde merg cheltuielile, care sunt prioritățile. O analiză corectă și transparentă. Când vom vedea aceste lucruri, vom decide cum mergem mai departe. (…) Alte proiecte viitoare ale USR, care vor fi justificate, sigur că le vom susține. Nu e doar o poziție politică la orice propune USR. Marea majoritate a populației a dat un vot de încredere pentru Primăria Timișoara (n.r, pentru Dominic Fritz și USR), vom vedea ce se întâmplă.”, a declarat Marilen Pirtea.
În ce privește reacția fostului primar liberal al Timișoarei, Nicolae Robu, care le-a cerut public celor din PNL să abandoneze „statutul umilitor de anexă a USR”, Pirtea a comentat: „Să vii, din biroul președintelui PSD al CJ Timiș, cu o poziție publică… nu mi se pare fair-play. Cu siguranță putea să o facă în interiorul partidului. E decizia domniei sale cum a dorit să folosească această ieșire pentru capital politic.”
Ruben Lațcău (USR) nu a putut fi contactat pentru exprimarea unui punct de vedere.
În plenul CL Timișoara, discuția cu privire la nivelul taxelor pentru 2025 se reia joi, 19 decembrie, de la ora 17.