Liberalii din Timiș pregătesc primul sondaj pentru stabilirea candidaților la Primăria Timișoara și Consiliul Județean, imediat după sărbătorile pascale. Scenariul de bază pentru 2028 este participarea pe cont propriu, deși nu exclud complet nici varianta unor alianțe.
PNL Timiș începe să se pregătească pentru anul electoral 2028 și vrea să își testeze liderii în sondaje, ca să stabilească cine are cele mai mari șanse în cursa pentru Primăria Timișoara și CJT.
„Avem variantele de candidați pregătite. O să facem primele sondaje după Paște, să vedem primele două-trei persoane pe care le-am vizat cum stau în sondaje și de unde plecăm. Vor fi măsurați toți liderii PNL, nu numai eu, și domnul Pirtea și alți doi-trei pe care i-am găsit și care credem că ar fi buni.”, a declarat Alin Popoviciu, secretarul general al PNL Timiș, la Interviurile Express.
Liberalii își propun să recâștige pozițiile pierdute, în special Primăria Timișoara. „Trebuie să recâștigăm locul pe care l-am avut. Trebuie să avem înapoi Primăria Timișoara, dacă mă întrebați pe mine, sau poate chiar și Consiliul Județean.”, a spus liberalul.
CITEȘTE ȘI: Pactul cu PSD l-a scos pe Nicolae Robu din schemă, spune Alin Nica. „Dacă venea cu noi și nu se ducea pe centură alături de călăii Timișului din PNL, azi era primar”
Pentru 2028, Popoviciu spune că PNL își construiește strategia plecând de la scenariul în care va merge singur în alegeri. Nu e exclusă nici o eventuală alianță electorală, pe modelul celei făcute cu PSD în 2024.
„Dacă în 2024 am făcut acest protocol și situația la PNL a fost una delicată, cred că 2028 va fi altfel. Nu pot să exclud o alianță, că nu știm ce va fi la nivel central. Noi ne pregătim pentru ce e mai rău, și anume să candidăm singuri în 2028. Va fi mai rău pentru oricare dintre partide, pentru că e mult mai greu să obții rezultate fără o alianță. 2028 trebuie să fie un an în care PNL să fie pregătit cu candidați pentru Primăria Timișoara și la CJT și să meargă singur în alegeri. Putem discuta și varianta unei alianțe electorale, dar pe picior de egalitate cu orice alt partid.”, a mai declarat secretarul general al PNL Timiș.
La alegerile locale din 2024, PNL a candidat în alianță cu PSD. Nicolae Robu (PNL) a pierdut Primăria Timișoara cu 37,70% din voturi, în timp ce Dominic Fritz a câștigat un nou mandat cu 49,69%. La CJT, Alfred Simonis (PSD) a câștigat președinția cu 43,10%, urmat de Alin Nica (ADU), cu 36,93%.