PNL Timiș salută decizia politică adoptată astăzi în cadrul întrunirii reprezentanților Coaliției, legată de calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2024.
Așezarea datelor alegerilor în termenul constituțional reprezintă o firească respectare a logicii ciclurilor politice.
„În cele din urmă, s-a demonstrat că dialogul este soluția, așa cum este firesc într-o societate democratică dezvoltată. Și acesta este un lucru pe care PNL îl va susține întotdeauna. În vederea următoarelor alegeri, ne vom angaja într-o campanie constructivă, axată pe viziunea noastră pentru țară și pentru bunăstarea românilor, mai degrabă decât pe denigrarea adversarilor, așa cum se obișnuiește adesea în politică. Ca principal partid de dreapta, PNL are puterea de a uni românii și de a oferi țării un președinte cu adevărat reprezentativ. Fiecare vot contează enorm. Dacă votul de dreapta se fragmentează, riscăm să ajungem cu un președinte care nu ne reprezintă valorile și interesele – și nu putem permite asta.”, a declarat Nicolae Ciucă, președintele PNL.
PNL Timiș susține unitatea dreptei în anul electoral 2024, pentru evitarea fragmentării politice, într-un an crucial pentru viitorul politic și social al societății noastre.