„Mă adresez peneliștilor din PNL”, spune Marilen Pirtea, „pentru că noi trebuie să fim pe picioarele noastre, să terminăm cu acești soli și susținători ai partenerilor politici dintr-o parte sau alta”.
În interiorul PNL Timiș, explică liderul liberalilor timișeni, au existat tensiuni și orientări diferite, care au dus la o diluare a identității politice.
„Asistam la un moment dat în interiorul PNL, poate și în filială, între «usr-iștii din PNL» și «pesediștii din PNL» care se ceartă într-o parte sau alta. (…) Toată lumea ne spune că suntem un fel de anexă, că la PSD, că la USR. Eu știu că în filială am doar peneliști și mă adresez lor, pentru că direcția noastră trebuie să fie pe picioarele noastre, de sine stătători. Să ne facem agenda proprie atât la consiliul județean, cât și la Primăria Timișoara, în zona periurbană, în județ, în fiecare localitate.
A candida împreună – atunci era poate o soluție bună, o gândire în care poate credeam, dar s-a demonstrat că nu a adus rezultatul cel mai bun. Nici pentru PNL, nici pentru PSD.
Pentru că da, până acum am putea spune sau crede că poate PNL nu și-a făcut agenda proprie. Poate i-au făcut alții agenda. Dar vreau să o spun aici răspicat. Agenda PNL, în viitor, va fi făcută pe Gheorghe Lazăr nr. 1, nu pe Loga, nu pe Revoluției sau în alte părți. Iar cine nu acceptă acest lucru este liber să gândească cum dorește și să activeze unde dorește.”, a explicat Marilen Pirtea la Interviurile Express.
Pirtea conduce interimar PNL Timiș din decembrie 2024. Liberalul explică că acest statut a influențat modul de decizie internă, dar perioada de tranziție nu poate deveni o scuză pentru lipsa de acțiune.
„Un statut de interimat nu îți permite luarea unor măsuri ferme și o viziune pentru că trebuie să fii într-o poziție de echidistanță față de toată lumea din partid, în perspectiva unor viitoare alegeri. Dar cu cât lungești perioada aceasta de implicare fermă, de o agendă unica, de diverse măsuri, nu faci decât să lungești timpul de a acționa ca partid pe forțe proprii.
Oricum decontezi. Că ești ales, că ești interimar. Nu prea îmi place să fiu într-o situație de a prelungi ideea de a-i împăca pe toți, să fie bine, să nu fie rău, doar pentru a-mi păstra cu price preț o funcție sau o poziție. Nu va fi cu orice preț. Există o limită a compromisului rezonabil, dar e mult mai sus decât în cazul altora.”, a declarat liderul PNL Timiș.
În final, Pirtea subliniază că direcția PNL nu va depinde de calendarul alegerilor interne: „Modul de acțiune al PNL în viitor nu va fi influențat de alegerile interne. Cine înțelege că noi investim în 2028 și în consolidarea partidului, indiferent de moment, e binevenit în echipă și pe drumul PNL.”