PNL reclamă agenda culturală „mediocră și netransparentă” a administrației Fritz în perspectiva TM2023

stiri de la pnl timis

Liberalii timișoreni critică administrația Fritz pentru propunerea unei agende culturale prin care elimină mai multe festivaluri care se organizau în oraș  – JazzTM, Timfloralis și Ruga Timișoarei. PNL explică astfel motivele pentru care aleșii nu au votat, în consiliul local, propunerea inițiată de primarul Dominic Fritz. 

Ziua istorică în care a fost anunțată organizarea expoziției Brâncuși – cel mai important eveniment cultural din anul Capitalei Europene a Culturii a fost murdărită de administrația Fritz: în primul rând prin propunerea unei Agende Culturale mediocre și netransparente, iar în al doilea rând, prin crizele de isterie pe Facebook care scad încrederea publicului în titlul pe care îl vom purta anul viitor.”, spune viceprimarul PNL Cosmin Tabără.

Echipa USR de la Timișoara a eliminat din peisajul culturii timișene mai multe festivaluri de tradiție în oraș, continuă liberalul.

„Administrația USR și-a făcut o agendă culturală părtinitoare, ignorând unul din sloganurile cu care a ajuns să conducă frâiele acestui municipiu: transparența. Nici din punct de vedere al conținutului cultural nu stau mai bine. Ce fel de agendă culturală ar putea avea Timișoara fără Festivalul de Operă și Operetă în aer liber, ajuns la a 17-a ediție sau Bega Bulevard, eveniment aflat la a 15-a ediție? Agenda culturală nu a fost discutată în comisiile de specialitate, nu a fost prezentată nimănui. Noi, PNL, am și cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi și rediscutarea lui pe îndelete, dar nu s-a dorit. Drept urmare, consilierii locali PNL nu au votat împotrivă, ci au decis să nu își exprime dreptul la vot până când agenda culturală nu va fi analizată. Vom face această analiză în scurt timp și, atunci când proiectul va reveni pe ordinea de zi a CL Timișoara, vom putea vota în cunoștință de cauză, nu cu ochii închiși.”, a mai spus viceprimarul Cosmin Tabără.

Liberalii mai spun și că în locul unor festivaluri menite să promoveze valorile și tradițiile Banatului, administrația USR a susținut, anul trecut,  o acțiune LGBT în parcul de lângă Catedrala Mitropolitană, „iar lucrul acesta, timișorenii nici nu-l uită, nici nu-l iartă. Astfel de greșeli pot fi făcute doar de către oameni cu un nivel de cultură similar unei mături, oameni care vor beneficiile unui titlu, dar nu înțeleg cum a fost câștigat”.

Consilierii locali liberali se vor întâlni, în scurt timp, cu conducerea Casei de Cultură a Municipiului, discuțiile urmând să fie axate pe analiza evenimentelor culturale propuse spre finanțare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/