Oraşul Moldova Nouă va găzdui la sfârşitul acestei săptămâni un eveniment sportiv, promovat de filiala locală a PNL, se arată într-un comunicat primit pe adresa redacţiei.
„Sâmbătă şi duminică vom avea ocazia să luăm parte la un eveniment sportiv – un STAGIU DE JU-JITSU ŞI AUTOAPĂRARE – organizat la sala sportivă a oraşului, invitatul de onoare fiind Shihan ION CHELU, antrenorul cel mai titrat din Ju-Jitsu în România care a obţinut primele medalii de aur la Fighting cu sportivii pregătiţi de el.
Acest eveniment este organizat de către Clubul Yariko Dojo, reprezentat la Moldova Nouă prin Sensei Oliver Vlad, antrenor la Lotul Naţional al României Unifight al M.A.I., şi cu sprijinul preşedintelui nostru, Adrian Torma, care nu pierde timpul deloc, în ultima vreme implicându-se tot mai mult în dezvoltarea activităţilor sportive din Moldova Nouă.
Preşedintele PNL Moldova Nouă, Adrian Torma, lansează pe această cale invitaţia de a lua parte la acest eveniment tuturor cetăţenilor din oraş, transmiţând ideea că la baza dezvoltării armonioase a minţii, corpului şi caracterului stă o viaţă activă, antrenată prin sport.
Trendul schimbării începe să se simtă tot mai bine, PNL Moldova Nouă fiind prezent şi activ acolo unde nevoia îl cere!”
AUTO ALEX şi CHIC CAFE LOUNGE BAR sunt parteneri ai evenimentului.