Parlamentarul USR de Caraș-Severin acuză PSD și AUR că au ales să oprească reformele prin demiterea premierului Ilie Bolojan.
Președintele USR Caraș-Severin spune că jocurile politice făcute de PSD și AUR nu vor duce nicăieri și că, în ciuda faptului că moțiunea a trecut, lupta pentru o Românie curată continuă.
„Se tem de un stat fără privilegii, fără pensii speciale și fără clientelă politică. De ce au votat împotrivă? Pentru că miniștrii USR au început să facă ordine: Diana Buzoianu a oprit jaful din păduri; Radu Miruță a intrat în rețelele de corupție din Apărare și Transporturi; Oana Țoiu a început să scoată la lumină secretele din arhivele Externei. Irineu Darău a deblocat sprijinul pentru antreprenori. Concluzia este clară: PSD și AUR vor să-și protejeze „cutiile de pantofi” și pilele. Dar noi suntem mai mulți decât cred ei! Suntem mulți cei care ne-am săturat de hoție și vrem modernizare.”, a comentat Andrei Plujar după adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
USR nu va face niciun fel de compromis, avertizează parlamentarul cărășean: „USR nu va negocia un nou guvern cu PSD. Au ales să dărâme guvernul cu ajutorul AUR, deci și-au ales calea. Miniștrii noștri rămân la datorie până în ultima zi pentru a apăra interesul cetățenilor. Nu abandonăm lupta. Construim un stat care apără cetățeanul, nu privilegiatul. Merităm o țară în care munca este respectată, nu una sugrumată de corupție. Continuăm, cu curaj și responsabilitate!”, a adăugat Plujar.