Inspectorii care au verificat sâmbătă mai multe centre rezidențiale din Timiș au dispus relocarea tuturor bătrânilor găzduiți de un cămin din Giroc, din cauza unor grave nereguli.
15 centre rezidențiale din Timișoara, Ghiroda, Săcălaz și Giroc au fost verificate sâmbătă de comisiile formate din ordinul prefectului. Pentru neregulile de funcționare au fost date avertismente și amenzi.
La centrul rezidențial pentru persoane vârstnice Casa Antonia – Maria (str. Anton Pavlovici Cehov, nr. 39, Giroc), inspectorii au găsit mai multe nereguli pentru care au dispus mutarea bătrânilor la alte centre din județ: nu s-au prezentat toate autorizațiile de funcționare, meniul face referire la preparatele servite doar de luni până vineri, mâncare păstrată/depozitată necorespunzător, spațiu neasigurat care poate duce la accidentări, prize desprinse, cabluri atârnate, două băi neamenajate, vase de toaletă fără capac, lipsă clapetă de acționare.
„Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, 3 de 20.000 lei și un avertisment, fiind dispuse totodată măsurile de oprire temporară a prestării serviciilor și oprirea definitivă și retragerea din circuit a produselor alimentare. S-a dispus relocarea cu celeritate a beneficiarilor în alte centre pentru persoane vârstnice cu respectarea legislației în vigoare, urmând monitorizarea măsurii dispuse și a stadiului de implementare a acesteia. De asemenea, au fost aplicate două amenzi în cuantum de 7.500 lei pentru instalația electrică care este exploatată cu improvizații, contrar prevederilor legale în vigoare.”, se arată în raportul prefectului Mihai Ritivoiu.
De asemenea, Asociaţiei Tinerețea Vârstnicilor Timiș (Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice, str. Ialomiței, nr. 53, Ghiroda) i s-a aplicat o amendă de 40.000 de lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu și pentru faptul că centrul nu avea personalul instruit conform tematicii SSM.
O altă amendă în valoare de 2.500 de lei a fost aplicată administratorilor căminului pentru persoane vârstnice Casa Nelly (str. Constantin Brâncoveanu, nr. 125, Timișoara) pentru continuarea desfășurării activității fără autorizație de securitate la incendiu.
Și cei de la căminul pentru persoane vârstnice „Bunicii fericiți” (sat Săcălaz, str. V, nr. 402 A) au fost amendați cu 25.000 de lei pentru că nu respectau structura funcțională a autorizației sanitare de funcționare.
Primăriei Săcălaz (Compartiment Asistență Socială, Cămin pentru persoane vârstnice str. Liliacului, nr. 17 Săcălaz) i s-a aplicat o sancțiune în valoare de 1.000 lei „pentru lipsa frigiderului în cabinetul medical, iar peretele holului prezenta infiltrații. S-a dispus măsura igienizării peretelui, dotarea cabinetului cu un frigider și înscrierea angajaților pentru cursuri de igienă.”
Au mai fost amendați și cei de la Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara (azilul de noapte Pater Jordan, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 50, Timișoara) cu 1.000 de lei pentru lipsa unor igienizări, absența plaselor anti-insecte și rufe murdare.
Un avertisment a fost dat de inspectori și administratorilor căminului pentru persoane vârstnice Casa Hamilton str. 1 Decembrie, nr. 82 din Timișoara pentru neîntocmirea analizei de risc la securitatea fizică a obiectivului și mai multe nereguli legate de curățenia din spațiile de cazare.