Pleacă Bobar, vine Stănucă

Mai e o etapă de disputat în Liga a III-a de fotbal, dar microbiştii reşiţeni fac deja pronosticuri cu privire la eventualele schimbări care au urma să se producă în vară în Valea Domanului şi în curtea concitadinei Gloria.

 

Surse demne de încredere susţin că preşedintele CSM Reşiţa, Cristian Bobar, se pregăteşte să plece la UTA Arad. Absenţa acestuia de la meciul cu Corvinul a alimentat şi mai mult suspiciunile legate de plecarea lui din Valea Domanului. Bobar a acuzat unele probleme de sănătate în ultima vreme şi de câteva zile este plecat în concediu. Aceleaşi surse, mai tari chiar şi decât Oracolul de la Bălceşti, mai spun că Bobar poartă discuţii şi cu alte echipe de Liga a II-a, dar nu e exclusă nici plecarea lui la Petrolul, acolo unde ajunge Florian Walter, cu care preşedintele CSM se cunoaşte de o vreme.

În schimb, în biroul din Valea Domanului ar urma să se instaleze Gabi Stănucă. Acesta nu ar veni singur, ci împreună cu un nou staff tehnic, Tavi Benga urmând să fie antrenor principal.

Comments

  1. suporter says:

    bobar ramane cu siguranta in valea domanului. stanuca ramane cu siguranta la gloria si tavi benga unde prinde.toata lumea este astfel fericita.
    daca bobar pleaca de buna voie e ok. daca bobar este indepartat politic va fi jale in V D. cei care isi vor asuma asta vor fi injurati non stop pana la alegerile generale. dupa alegeri echipa nu va mai juca acasa 2 meciuri tot returul. meci de meci se va intra pe gazon pana cand se va suspenda stadionul pe 10 ani. hai METALU !

  2. Gusca says:

    Am avut o discutie telefonica cu Bobar si nu se pune problema de a parasi Valea Domanului . Ofertele au fost ,dar Cristi a inteles ca este foarte apreciat de suporteri si va ramane aici. Nu cred nici in varianta ca presedintele nostru va fi demis. In cazul demiteri cu siguranta ca va izbucni un mare scandal,un scandal nedorit de nimeni.Forza Resita !

  3. suporter says:

    stanuca stai domne la gloria si culege roadele dupa 3-4 ani, si lasa-i sa-si rupa gatul singuri impreuna cu marele sef de galerie sau betivanul cum i se mai spune

  4. cristian cardas says:

    Domnule Presedinte nu uitati ca sufletul dumneavoastra iubeste doar doua culori : ALB SI ALBASTRU !!!! *HAI GLORIA !!!!* * HAI CRAIOVA !!!!!!!!!!*

  5. rossonerul86 says:

    Daca Cristi Bobor pleaca de buna voie si nu cred pentru ca prin venele lui curge sange ros-negru, dar, daca este demis si se face pe motive politice domnule primar vei avea pe constinta ceea ce se va intampla in Valea Domanului, ve-i devenii pentru Rosso-Nerii o boala, la fel ca Dinel Staicu, macar ala a fost un mercenar, dar tu de-al locului……..ai grija domnule primar nu te juca cu nervii nostri…. si asa divizia in care suntem nu o meritam pentru ca noi avem o istorie in spate, dar, intelegem si ne multumim si cu atat. Sa te fereasca Dumnezeu, si o singura intrebare de und e Benga jr-antrenor….. RUSINE daca se gandeste asa, si pentru Gabi Stanuca stai linistit la Gloria, pentru ca CSM-ul s-ar putea sa fie o caciula prea mare pentru tine,

  6. dan ionescu says:

    Stepanescu a reînfinţat un club mort. Deşi primarul susţine echipa de fotbal, Bobar s-a dovedit o domnişoară de pension care face piruete. Acesta ar trebui să plece.

  7. suporter corect says:

    De ce nu se implică financiar şi Frunzăverde. Se pare că nu îl interesează fotbalul reşiţean.

  8. adrian says:

    Guşcă ar trebui să se ducă la coasă la Gârlişte. Ce preşedinte e Bobar… Unul fără palmares.

  9. sandu says:

    Boar ar trebui demis şi găsită altă formulă pentru club.Domnişorul “eşec” nu mai are ce căuta în Valea Domanului.

  10. ionel says:

    În anul 1998 domnul primar Stepanescu a realizat tribunele din Valea Domanului şi în prezent se zbate pentru echipă. Nu se va putea face nimic cu agramatul de Bobar, care până la acesta vârstă nu a învăţat nici măcar să scrie.

  11. Gusca says:

    Incepe domnul Dan Ionescu la ora 10,51 dupa care di 3 in 3 minute scrie suporter corect,adrian,sandu,ionel.Iata cum in RO o singura persoana are patru prenume precum nord africani. Slugi ati fost ,slugi ati ramas. Fraierilor !

  12. suporter says:

    mai bine se semna …..mihai.

  13. radu says:

    Guşcă, ia-l pe Bobar la tine la Gârlişte să facă performanţă acolo. Se pare că băieţelul ăsta are mai multe abilităţi cu sticla decât cu mingea. O mare dezamăgire pentru suporteri.

  14. cetatean onest ros negru says:

    radule , parca ai carigrafia domnului primar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/