Un bărbat a fost amendat cu 30.000 de lei pentru că a abandonat deșeuri la colț de stradă în Timișoara. Nu erau ale lui, dar nu a vrut să spună cine l-a plătit să o facă.
Omul are 28 de ani și a fost depistat de polițiștii locali transportând cu un cărucior cu o cantitate mare de deșeuri, printre care un frigider, anvelope auto uzate și saci cu deșeuri rezultate din amenajări interioare. Le-a lăsat pe strada Frederic Chopin.
„Bărbatul a fost sancționat cu amendă de 30.000 de lei, conform OUG 92/2021. Reamintim că sancțiunile pentru astfel de fapte sunt foarte mari și pot ajunge până la 45.000 de lei. Totodată, nu numai cei care abandonează deșeuri riscă sancțiuni, ci și cei care dau deșeurile deoarece apelează la persoane neautorizate pentru transportul resturilor generate. Atragem atenția că polițiștii locali vor acționa în continuare pentru eradicarea acestui fenomen”, transmite Poliția Locală Timișoara.