Platformele subterane pentru deșeuri, în line dreaptă la Caransebeș

Echipa de implementare a proiectului de amplasare a platformelor subterane pentru deșeuri s-a reunit pentru a discuta despre stadiul lucrării, efectuate cu bani de la bugetul local.

Executantul lucrării, o firmă din județul Olt, a finalizat lucrările în cartierul Pipirig, astfel că pentru Aleea Sportivilor (două platforme) și pentru strada Pavel Chinezu (alte două), a solicitat recepția finală, cu punere în funcțiune a platformelor.

Studiul de fezabilitate pentru investiţia „Amenajarea unui număr de şapte platforme subterane de colectare a deşeurilor menajere în municipiul Caransebeş” a fost aprobat la sfârșitul anului trecut în Consiliul Local, iar termenul de finalizare a tuturor platformelor este sfârșitul acestui an. Valoarea totală a investiţiei este de 595.728 de lei.

Administraţia locală a întreprins aceste demersuri ca urmare a respectării prevederilor Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor, în care se stipulează faptul că, la sfârșitul acestui an, 50% dintre deşeuri trebuie să fie reutilizate şi reciclate.

Investiţia presupune construirea a şapte platforme subterane, toate amplasate în intravilanul municipiului, în cinci locaţii, după cum urmează: două pe Aleea Sportivilor, două pe str. Pavel Chinezu şi câte una pe străzile Cazărmii, Ţarinei şi Mihail Halici. La aceasta din urmă a fost nevoie de schimbarea locației cu Aleea Bujorului pentru că pe teren s-au găsit bazine de combustibil de la fosta centrală termică a cartierului, dar și pentru faptul că s-ar fi eliminat mai multe locuri de parcare.

Fiecare platformă va avea containere subterane, o singură cuvă de beton impermeabil, în care se introduc structura metalică şi sistemul hidraulic de ridicare. Structura metalică interioară este prevăzută cu spaţii delimitate, destinate fiecăruia dintre cele patru containere cu o capacitate de 1,1 mc.

După finalizarea lucrărilor în cartierul Pipirig, reprezentanții firmei care execută lucrările au solicitat documentația pentru cea de-a V-a platformă ce va fi amplasată pe Aleea Bujorului, a precizat șeful Serviciului Public de reabilitare și Întreținere din cadrul Primăriei Caransebeș, Vasile Megan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/