Direcția Regională de Drumuri și-a făcut deja temele și este pregătită să intervină atunci când drumurile din Caraș-Severin vor fi acoperite cu zăpadă.
Cei de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, prin Secția de Drumuri Caransebeș, promit că iarna nu-i va lua prin surprindere. Aceștia au prezentat planul de bătaie pentru sezonul rece 2023 – 2024, atât în ceea ce privește utilajele avute la dispoziție, cât și materialele antiderapante.
Potrivit șefului Secției de Drumuri Naționale Caransebeș, Ioan Boba, pe rețeaua de drumuri naționale au fost organizate 13 baze de deszăpezire și 5 puncte de sprijin. În total, SDN Caransebeș are 34 de utilaje proprii și mai are la dispoziție pentru închiriere alte 85. În același timp, la cerere, se mai poate baza pe alte 32 de utilaje.
Cât privește materialele antiderapante, la momentul actual există în depozite 2.921 de tone de sare și 112,85 tone de clorură de calciu. Nisipul lipsește, însă există un contract încheiat în acest sens de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Pentru sare și clorură se calciu, contractul e furnizare a fost încheiat de CNAIR SA București, iar SDN Caransebeș va suplimenta stocul de sare până la 9.472,06 tone.
Cât privește contractele de deszăpezire, zonele aflate în gestiunea DRDP Timișoara sunt acoperite: sunt două acorduri-cadru cu valabilitate de 4 ani, din care unul pentru 7 baze de deszăpezire (Bucova, Caransebeș, Carașova, Ezeriș, Lugoj, Măureni, Slatina-Timiș) și punctele de sprijin aferente este în derulare începând cu noiembrie 2020, iar al doilea pentru 6 baze de deszăpezire (Berzasca, Moldova Noua, Oravița, Bozovici, Mehadia, Valea Cernei) și punctele de sprijin aferente este în derulare începând cu decembrie 2021.
„În concluzie, considerăm că, exceptând poate anumite perioade cu fenomene extreme, numărul total de 76 buc. auto cu lamă și răspânditor, suplinite de 30 buc. auto-utilaje grele (încărcătoare, autofreze, autogredere, etc.) și 45 de utilaje auxiliare, organizate pe baze de deszăpezire și puncte de sprijin, coordonate și conduse prin Comandamentul D.R.D.P. Timișoara și S.D.N. Caransebeș, în conlucrare permanentă cu Comandamentul Județean Caraș-Severin, pot asigura condiții corespunzătoare pentru circulația rutieră pe întreaga rețea de drumuri naționale de pe raza județului Caraș-Severin, pe toată durata iernii 2023-2024.”, susține șeful Secției de Drumuri Naționale Caransebeș, Ioan Boba.
Sursă foto: Arhivă