Executivul administrației județene intenționează să depună pe Programul Național de Redresare și Reziliență o solicitare de finanțare pentru viitorul Plan de amenajare a teritoriului. Cel în vigoare datează din 2013 și urmează să expire anul viitor.
Planul de amenajare a teritoriului județean (PATJ) este un document care are ca scop transpunerea spațială a programului de dezvoltare economică și socială, culturală și instituțională a județului. El ajută la o dezvoltare economică și socială echilibrată, îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului, precum și la utilizarea rațională a teritoriului.
Primul plan a fost realizat după apariția legii privind amenajarea teritoriului și urbanismului, în 2001, actualizat conform legii, printr-o nouă documentație aprobată în 2013. Documentul expiră în 2023, iar autoritățile județene caută acum finanțare pentru realizarea unuia la zi.
„Prevederile noului PATJ vor deveni obligatorii pentru documentațiile de amenajarea teritoriului și urbanism, de rang inferior, care le detaliază. (…) Proiectul va cuprinde elemente de analiză, diagnoză și evaluare a potențialului de dezvoltare urmate de elementele de fundamentare a strategiei de dezvoltare și stabilirea programului de măsuri. Documentația va evidenția noile probleme și disfuncționalități survenite în teritoriu și va prevede un set de măsuri pentru diminuarea sau înlăturarea efectelor negative ale acestora.”, se arată în documentele anexate proiectului de hotărâre aprobat de consilierii județeni.
Planul de amenajare a teritoriului aflat în vigoare a costat aproximativ 200.000 de euro. Documentațiile s-au modificat între timp, au fost introduse cerințe suplimentare față de perioada anterioară, așa că administrația județeană estimează că cel pe care îl va realiza pentru 2023-2033 va costa între 300 și 400 de mii de euro.