Ministerului Transporturilor, CFR, Consiliului Județean Timiș și Primăriei Lugoj, acționate în instanță de locuitorii din zona Străzii Bocșei.
Cetățenii au au decis să depună o plângere în instanță în legătură cu proiectul de modernizare a liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad. Plângerea va fi formulată împotriva soluției de a ridica un pasaj suprateran pe Strada Bocșei din Lugoj, o construcție de 500 de metri lungime și 15 metri înălțime, destinată traversării căii ferate. Locuitorii susțin că această structură ar „îngropa” zona și ar crea o barieră vizuală, blocând accesul la lumina naturală pentru locuințele din apropiere. Ei cer schimbarea soluției prin construirea unui pasaj subteran, care nu ar mai crea deranjul și disconfortul menționat.
Până să ajungă la această soluţie, aproape 500 de persoane au semnat o petiție prin care au cerut modificarea soluției de infrastructură propusă pentru trecerea căii ferate de pe Strada Bocșei, invocând impactul negativ asupra calității vieții din zonă. CFR a răspuns deja la petiția lugojenilor și a transmis că nu va schimba soluția, proiectul continuând așa cum a fost prevăzut. Locuitorii au anunțat că au angajat deja o casă de avocatură, care îi va reprezenta în instanță. În această săptămână, casa de avocatură va depune o plângere împotriva soluției alese pentru a bloca ridicarea pasajului.