A fost activat planul roșu de intervenție, marți, lângă Timișoara. A avut loc un grav accident, soldat cu victime multiple.
Din primele informații, s-au lovit un camion și au un autobuz. Vorbim despre cel puțin 11 victime, pasageri din autocar și cei doi șoferi.
„La nivelul ISU Timiș s-a activat planul roșu de intervenție ca urmare a unui accident rutier produs pe DN 69, între un autobuz, în care se aflau 18 persoane, dintre care, conducătorul a rămas încarcerat, și un autotren, în care se afla doar conducătorul. Din primele informații, au rezultat 11 victime”, transmit pompierii.
Conducătorul TIR-ului a vrut să vireze de pe DN69 spre Sânandrei. Însă, în momentul virajului s-a izbit de autocarul care venea de la Orțișoara. Șoferul camionului este de cetățenie turcă.
„Un TIR condus de un bărbat, circula pe DN69 spre Orțișoara, iar la intersecție cu DJ692 ar fi efectuat viraj la stânga spre Sânandrei, moment în care a intrat în coliziune cu un autobuz care circula din sensul opus, adică dinspre Orțișoara”, a transmis IPJ Timiș.