Plan roșu de intervenție! Un autocar cu 33 de persoane s-a răsturnat!

autocar rasturnat

Un autocar cu 33 de persoane la bord s-a răsturnat în această seară la ieșire din localitatea Buteni, județul Arad. Șapte persoane au ajuns la spital. Autocarul este înmatriculat în județul Timiș și efectua un transport turistic.

La nivelul județului Arad s-a activat planul roșu de intervenție în această seară după ce un autocar cu 33 de persoane la bord s-a răsturnat în afara drumului. Potrivit primelor informații, 7 persoane au fost transportate la spital. Se pare că nimeni nu a suferit răni grave, având în vedere că toți pasagerii au ieșit singuri din autocar.

Autocarul este înmatriculat în judeţul Timiş şi efectua un transport turistic.

Testarea cu aparatul alcooltest a şoferului a indicat că acesta nu consumase alcool.

Potrivit ISU Arad, se intervine cu: o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime, un echipaj SMURD TIM, 10 SMURD B2, cu sprijin SAJ (o ambulanță C și 9 ambulanțe tip B).

Din ordinul IGSU, și ISU Timiș a dislocat trei autospeciale pentru victime multiple și trei echipaje de prim ajutor tip B.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/