UPDATE. Pistolarul din Reșița care s-a postat pe internet, condus de polițiști la audieri

pistolar

Tânărul care apare într-un video de câteva secunde pe Facebook cu un pistol în mână a fost identificat de polițiști.

Un tânăr din Reșița care apare într-un filmuleț pe Facebook cu o armă în mână, în timp ce trage în plan vertical trei focuri, în proximitatea unor blocuri de locuințe din cartierul Catanga, se află în acest moment la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin pentru audieri.

Polițiștii fac verificările necesare „pentru stabilirea situației de fapt și de drept, urmând a fi aplicate măsurile legale ce se impun în acest caz”.

Tânărul nu ar avea mai mult de 20 de ani și se pare că nu ar mai fi avut până în prezent probleme cu legea. Ce l-a determinat să recurgă la acest gest, urmează să stabilească în orele următoare polițiștii.

UPDATE: 18. 00

Reprezentanții IPJ Caraș-Severin precizează că în urma verificărilor efectuate de polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Poliția Municipiului Reșița a fost identificat bărbatul care apare în imagini, precum și arma folosită și deținută fără drept.

Este vorba despre un tânăr de 20 de ani din Reșița, care ar fi deținut fără drept arma neletală, supusă autorizării, iar în cursul zilei de ieri ar fi încărcat imaginile pe contul său de socializare. Bărbatul nu este autorizat pentru portul și folosirea armelor letale/neletale. În cauză a fost ridicată pentru cercetări o armă neletală cu gaze, supusă autorizării și 3 cartușe neletale. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării si uzul de armă fără drept, în care se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița”, au transmis reprezentanții IPJ.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/