Pistă de atletism și de elan, tribune, terenuri de baschet. Patru școli din Timișoara își îmbunătățesc infrastructura sportivă

sportul pentru toti (8)

Fundația Comunitară Timișoara anunță că patru unități de învățământ din oraș își vor putea întâmpina elevii, din toamnă, cu facilități sportive îmbunătățite. Reabilitările propuse în cadrul programului „Sportul pentru toți”, derulat în acest an și la Timișoara, sunt o sală de sport reamenajată, o pistă de atletism, terenuri de baschet, o groapă de sărituri și o pistă de elan, dar și o tribună.

11 proiecte au fost depuse în cadrul programului, în valoare totală de 616.710 lei. Juriul a desemnat doar patru câștigători, încadrându-se în bugetul fondului alocat de 50.000 de euro.

Câștigătorii își vor implementa proiectele în perioada iunie – octombrie 2022. La Liceul cu Program Sportiv „Banatul” Timișoara va fi reamenajată pista de atletism prin înlocuirea suprafeței de tartan, iar la Colegiul Național Bănățean va fi reamenajat terenul de baschet al școlii cu gazon sintetic. De asemenea, la Școala Gimnazială nr. 19 „Avram Iancu” vor fi amenajate o pistă de elan și o groapă de nisip pentru sărituri, două mini-terenuri de baschet vor fi marcate prin amplasarea a 4 coșuri de învățare și a unei tribune de 90 de locuri. Iar la Școala Gimnazială nr. 2 din Timișoara va fi refăcută pardoseala sălii de sport cu un covor PVC sportiv.

Cele patru proiecte vor fi finanțate în cadrul fondului „Sportul pentru toți” derulat de Fundația Comunitară Timișoara împreună cu Decathlon România. Valoarea totală a fondului de finanțare pentru anul 2022 pentru Timișoara este de 248.833 lei. Programul se adresează instituțiilor de învățământ și asociațiilor de părinți și vizează proiecte care fac sportul mai ușor de practicat în școlile și liceele din orașul nostru.

Programul „Sportul pentru toți” se află la a doua ediție în București și Brașov și la prima ediție în Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/