Piața Revoluției din Caransebeș a îmbrăcat veșmânt de sărbătoare

bucurie

Sărbătorile de iarnă îmbracă și Piața Revoluției din Caransebeș în lumină și culoare, acolo unde copiii se vor întâlni cu Moș Crăciun și se vor putea plimba, pentru câteva zile, cu trenulețul său, timp în care adulții se pot bucura de produsele oferite în cadrul târgului organizat de Primăria Municipiului Caransebeș.

În fața Primăriei Municipiului Caransebeș, pare că s-au cuibărit farmecul și bucuria sărbătorilor de iarnă. În seara zilei de 1 Decembrie, s-a aprins iluminatul festiv, prilej cu care au participat numeroși caransebeșeni, mici și mari.

A fost o adevărată sărbătoare, îndeosebi pentru copii, care s-au bucurat de luminițe și de prezența magică a lui Moș Crăciun.

În perioada 2-12 decembrie, Primăria Municipiului Caransebeș organizează evenimentul intitulat „Scrisori către Moș Crăciun”, în care copiii din clasele pregătitoare și I din Caransebeș îl vor întâlni pe îndrăgitul personaj, îl vor colinda și vor fi răscumpărați pe măsură. De asemenea, în perioada 4-6 decembrie, Moș Crăciun își va aduce și trenulețul, cu care se pot plimba copiii împreună cu părinții în zona centrală a orașului.

mos craciun targul de craciun

targ

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/