Petrecere fabuloasă pentru pensionarii din Oțelu Roșu [FOTO/VIDEO]

Aproximativ 800 de seniori din orașul de pe Valea Bistrei au petrecut aseară ca în povești intrarea în 2017, a treia ediție a Revelionului Pensionarilor fiind cu adevărat una de excepție.
Primăria și Consiliul Local Oțelu Roșu au făcut și în acest început de an o surpriză deosebită pensionarilor din oraș. Au alocat 20.000 de lei și au pus la punct o petrecere extraordinară, cu muzică pentru toate gusturile, mâncare, băutură și multe premii-surpriză pentru cei mai norocoși, ale căror bilete de participare au fost extrase la tragerea la sorți. Încă o dată, oțelații au arătat că știu să se distreze, chiar și la vârste venerabile, ringul de dans fiind mai tot timpul arhiplin.

YouTube video

Participarea s-a făcut pe bază de invitație, pensionarilor nefiindu-le perceput vreun leu. Pentru ca programul să fie complet, organizatorii au inserat printre partidele de dans și câteva momente artistice susținute de Ansamblului Iedera.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157675195492073″]

„Este pentru al treilea an când organizăm Revelionul pensionarilor. Mă bucur că în acest an au venit chiar mai mulți ca până acum, că s-au simțit bine și că au fost mereu prezenți pe ringul de dans, fie că a fost vorba de jocuri populare, fie că au dansat tango sau vals. Sunt oamenii care muncit în acest oraș, care au realizat ceva în viață, iar noi avem obligația morală să le respectăm vârsta și să le fim recunoscători pentru tot“, ne-a declarat primarul Luca Mălăiescu.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157678802412746″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/