Petre Daea, propus de PSD să preia funcția de ministru al Agriculturii

Petre Daea este propus de PSD să preia funcția de ministru al Agriculturii. Propunerea a fost votată cu unanimitate de voturi de membrii conducerii PSD.

„A fost un vot în unanimitate ca Petre Daea să revină în funcția de ministru al Agriculturii”, a anunțat Marcel Ciolacu.

publicitate online in ziar Express de Banat

Liderul PSD a precizat că îi va înainta propunerea premierului Nicolae Ciucă, cu care va avea și o discuție.

„Este nevoie la Ministerul Agriculturii de un om de calibrul, nu neapărat de înălțimea, domnului Daea, la ce probleme avem. Vedem acum, în această secetă, de ce nevoie am fi avut de sistemul de irigații propus de Petre Daea”, a încheiat Ciolacu.

Funcția de ministru al Agriculturii a devenit vacantă după demisia lui Adrian Chesnoiu.

„Nu am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă”, a spus Chesnoiu.

Procurorii fac o investigație în legătură cu presupuse intervenții ale ministrului în cadrul unor concursuri de angajare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/