Peștele se va mânca mai bine la Moldova Nouă decât în Serbia

Dacă în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local din luna mai social-democraţii au transformat toate proiectele care aveau nevoie de două treimi din voturi într-un adevărat fiasco, în cadrul celei mai recente întruniri a politicienilor la masa decizională, totul s-a-ntors la 180 de grade, pesediştii votând o mare parte dintre proiecte iniţiate de edilul Adrian Torma.

Moldova Nouă se îndreaptă cu paşi mici, dar siguri spre materializarea ideii de staţiune turistică. Astfel, pe lângă apariţia unui bazin de înot didactic, pe lângă amenajarea unui loc de picnic și a altuia de recreere (cele două urmând să apară în zona Iagodărie), în orașul de la malul Dunării se anunţă inclusiv apariţia unui restaurant cu specific pescăresc, în zona blocului turn, firma SC MCY AUTO MESSI SRL beneficiind în acest sens de votul majoritar al politicienilor pentru închirierea unei suprafețe de 60 de metri pătrați, fără licitație publică, în vederea realizării acestui obiectiv.

Primarul Adrian Torma, bucuros că uneori se mai întâmplă minuni în cadrul şedinţelor, speră ca acestă atitudine să-i ţină şi pe viitor pe consilieri, întrucât astfel de proiecte sunt menite să aducă beneficii atât oraşului pe care-l conduce, cât şi întregii Clisuri a Dunării.

În ceea ce priveşte proiectul familiei Bălăuță, edilul punctează: „E o terasă care e în construcție, lângă blocul turn, a familiei Bălăuță, unde dânșii doresc să extindă. Și eu îmi doresc să se termine cât mai repede această investiție pentru că ar apărea în Moldova Nouă un restaurant cu specific pescăresc. Nu am mai fi obligați să mergem în Serbia să mâncăm pește. Am fi aici, la Moldova Nouă și iarăși ar fi un avantaj pentru toți trecătorii și turiștii din zonă”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/