Medicii, asistentele și întreg personalul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara au fost evaluați cu privire la gradul de epuizare, la un an de la izbucnirea pandemiei, iar rezultatele studiului indică faptul că 56,37% dintre medici, asistente, infirmiere și brancardieri au un nivel mediu sau ridicat de burnout. De asemenea, 55,88% dintre angajații care au participat la studiu sunt extenuați din punct de vedere emoțional.
Studiul indică și faptul că 67,16% dintre angajații Spitalului „Victor Babeș” au declarat că au un grad ridicat de stres, iar 64,22% resimt îngrijorare, faptul că niciodată nu au timp pentru ei, oboseală şi lipsa odihnei. În urma cercetării s-a constatat și o creștere a anxietății, nivelul acesteia ajungând la 34,80%.
Analiza privind epuizarea fizică și a stresului profesional în rândul cadrelor medicale de la „Victor Babeș” s-a realizat în cadrul unui proiect pilot în România, pe un eșantion de aproape 250 de angajați ai unității sanitare. Participarea la evaluare a fost voluntară și anonimă, iar cei care și-au dat acordul au completat o serie de chestionare în care au răspuns la câteva întrebări. A fost selectat câte un eșantion reprezentativ pentru fiecare secție şi compartiment din spital.
„Studiul a arătat ceea ce, din păcate, am bănuit în momentul în care, împreună cu colegii mei, am decis să realizăm acest proiect, unic de altfel în România. Un grad ridicat de epuizare profesională, dar și personală. Ceea ce lasă urme adânci. Noi nu am putut să ne luăm prea multe zile libere în ultimul an, pentru că era nevoie de fiecare dintre noi. Cum să fi plecat când secțiile erau pline, când oamenii erau în suferință? Ne-a marcat fiecare etapă a acestei pandemii. Nu mai vorbim de gradul ridicat de afectare a calității vieții care, însă, nu este doar în spital, ci fiecare dintre noi îl simte. Studiul va fi transmis Ministerului Sănătății şi sunt convins că poate fi aplicat la orice altă unitate sanitară aflată în lupta anti COVID. De altfel, mai mulți colegi din țară ne-au cerut ajutorul și le vom pune la dispoziție studiul, dar și chestionarele, pentru a putea să realizeze și ei o analiză a stării de epuizare.”, a declarat Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara.
În etapa a doua a proiectului, participanții la studiu au avut fie întâlniri personale, fie întâlniri de grup cu psihologul unității sanitare.
„Pe lângă datele statistice, care într-adevăr sunt îngrijorătoare, de exemplu, 9,31% la sută dintre cei chestionați au și un anumit grad de depresie. Ceea ce trebuie remarcat sunt răspunsurile la itemii cu cele mai ridicate cote: nu mă simt odihnit, mă simt la limita puterii, sunt secătuit emoțional, am prea multe lucruri de făcut. Sunt doar câteva dintre exemplele date de colegii mei. De asemenea, unii colegi au explicat că sunt marcați de numărul mare al pacienților care au pierdut lupta împotriva COVID în secția ATI, dar și de virulența cu care lovește aceste cumplit virus. Alții au evidenţiat dramatismul cazurilor pe care le-au tratat. Nu în ultimul rând, un factor important al burnout-ului este munca aproape continuă care ajunge, uneori, la 10-12 ore pe zi, dar și faptul că cei mai mulți dintre colegii mei nu reușesc să se detașeze de problemele de la spital nici acasă. Astfel se explică cotele ridicate obţinute şi remarcăm nerespectarea conceptului de echilibru între muncă şi viaţa personală.”, a spus Dana Biriș, psiholog clinician-psihoterapeut.
În etapa a treia a proiectului s-a urmărit găsirea unor soluții pentru îmbunătățirea calității vieții și a stării psihoemoționale a celor care lucrează în spital. Au fost gândite și urmează să fie puse în aplicare o serie de măsuri care privesc acordarea unor zile libere, a concediilor de odihnă restante, dar și realizarea unor întâlniri periodice.
„Întâlnirile periodice reprezintă una dintre cele mai importante măsuri pe care vrem să le punem în aplicare în perioada imediat următoare. Este foarte important să vorbești cu oamenii, să le asculți frământările, să vezi ce îi preocupă și cum îi poți ajuta. O altă abordare o reprezintă strategiile de coping centrate pe problemă (ex: surse care sunt sau pot deveni factori stresori) şi strategii de coping centrate pe emoţii (ex: identificăm stresul perceput de către personalul din instituţia noastră, gestionarea şi controlul emoţiilor, mecanisme şi mijloace de gestionare a stresului etc.). Nu în ultimul rând, vom încerca să îi ajutăm să găsească un echilibru intre viață personală și cea profesională.”, a mai spus Dana Biriș.
Unitatea medicală are în vedere și reorganizarea muncii pe fiecare compartiment astfel încât să fie redusă presiunea pe medici, în funcție de nevoile fiecăruia.
„Avem în vedere și creșterea schemei de personal. Pur și simplu suntem mult prea puțini. Ne-au ajutat și vreau să le mulțumesc rezidenților și studenților care au venit alături de noi în ultimele luni. Au lucrat atât în secția de Terapie Intensivă, cât și în zona de triaj. De asemenea, avem colegi transferați de la alte unități sanitare care au vrut să ne ajute. Cu toate acestea, există un deficit de personal pe care vom încerca în perioada următoare să îl acoperim”, a concluzionat managerul spitalului.
Studiul a fost realizat în perioada februarie–martie.