Peste 9,2 milioane de lei ajung în Caraș-Severin. Vezi destinația banilor!

Sezonul estival s-a dovedit a fi unul extrem de păgubos pentru localitățile cărășene, dar și pentru locuitori, care s-au ales cu pagube uriașe.

În județ ajung sume importante de bani pentru inundațiile trecute. Proiectul de Hotărâre adoptat de Guvernul României săptămâna trecută a fost publicat în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că unitățile grav afectate de ploi vor primi fonduri să înlăture o parte din pagubele produse de ape. Suma care ajunge în Caraș-Severin depășește 9.200.000 de lei.

„Ca urmare a unui proiect de Hotărâre de Guvern iniţiat de Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin, a fost adoptată de către Guvernul României HG nr. 805 din 17 septembrie 2014 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, în vederea înlăturării calamităţilor naturale produse de inundaţii”, se arată în comunicatul de presă transmis în această dimineață de Instituția Prefectului.

Banii vor fi alocați pentru lucrările de reabilitare a unor drumuri judeţene, drumuri comunale, străzi, poduri şi podeţe, diguri de protecţie şi obiective economico–sociale (şcoli, spitale, cămine culturale) afectate de inundaţii.

Alte 21 de judeţe sunt de asemenea incluse în hotărâre, suma totală alocată fiind de 169.361 mii lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/