Peste 800 de posturi libere în spitalele din Timiș. Se cere deblocarea lor

aparatura spitalul judetean din Timisoara
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Un număr de 870 de posturi sunt vacante în spitalele de stat din Timiș, a anunțat prefectul Mihai Ritivoiu. El crede că posturile ar putea fi deblocate în această săptămână. 

188 de medici lipsesc din spitalele din județul Timiș, a spus prefectul Mihai Ritivoiu. Cele mai mari probleme sunt la unitățile medicale din Timișoara: spitalele Județean și Municipal sau „Louis Țurcanu”.

„Ieri (n.r, luni) la ora 12.30 a avut loc o ședință în care am invitat conducerile tuturor spitalelor de stat din Timiș și, ca urmare a acestei discuții, DSP a primit sarcina să centralizeze datele și să le trimită la București. Totalul de posturi disponibile și pentru care se solicită deblocare la angajare în județul Timiș: avem 188 de medici, 297 de asistenți medicali, 19 posturi la personal de specialitate cu studii superioare, 40 de posturi – alt personal cu studii medii și 326 de posturi personal auxiliar și Tesa. (…) Din ce am înțeles, intenția Ministerului Sănătății este ca chiar în această săptămână să deblocheze prin memorandum aceste concursuri de angajare.” Declarația aparține prefectului Mihai Ritivoiu.

Marți dimineață, primarul Dominic Fritz i-a cerut prefectului să transmită către guvern mesajul că Timișoara are nevoie de cadre medicale. Totodată era transmisă și solicitarea de a debloca imediat angajările în spitalele din oraș.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Doar la nivelul celor trei spitale aflate în subordinea municipalității – cel de copii, Municipal și Babeș – avem 400 de posturi vacante. Cadre medicale care ar trebui să fie prezente în spitale și să ofere servicii medicale timișorenilor și pacienților din întreaga regiune care vin la Timișoara să se trateze. E o situație care nu a apărut de azi pe mâine. E rezultatul proastei gestionări a unui sector care ar fi trebuit să fie prioritate națională. O bătaie de joc la adresa sănătății timișorenilor, care trebuie oprită.”, a transmis primarul Dominic Fritz printr-un comunicat de presă transmis de USR Timiș.

Potrivit primarului, „guvernul Ciolacu PNL este vinovat integral pentru ce se întâmplă în spitalele din Timișoara.”

„Spitalele din Timișoara duc deja lipsă de cadre medicale iar blocarea angajărilor de medici și asistente va lăsa bolnavii fără îngrijirea necesară.”,  a mai susținut Fritz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/