UPDATE. Peste 6.000 de pachete de țigări ridicate de la contrabandiștii din Caransebeș

tigari caransebes
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Mai multe percheziții au avut loc ieri în Caransebeș într-un dosar de contrabandă de țigări. Un bărbat a fost chiar prins în flagrant în timp ce transporta câteva mii de pachete de țigări fără timbru fiscal.

Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, au pus ieri în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigări.

În urma perchezițiilor au fost ridicate 2.198 de pachete de țigări, înscrisuri, telefoane mobile, precum și un autoturism care a fost indisponibilizat pe parcursul cercetărilor.

tigari caransebes 1

De asemenea, în cadrul aceluiași dosar penal, tot ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin au depistat în flagrant delict un bărbat de 35 de ani din Caransebeș, care transporta cu o autoutilitară, în localitatea Zăvoi, aproape 4.000 de pachete de țigări fără timbru fiscal.

În urma activităților desfășurate ieri au fost ridicate în total 6.198 de pachete de țigări de diferite mărci, estimate la aproape 150.000 de lei.

Prejudiciul estimativ creat bugetului general consolidat al statului prin sustragerea de la plata accizelor în acest caz este de peste 73.000 de lei.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Față de bărbatul de 35 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de deținere, transport, depozitare și comercializare de țigarete provenite din contrabandă a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul tehnic a fost asigurat în cauză de Serviciul Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. La activități au participat luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul inspectoratului.

tigari caransebes 2

UPDATE, 15 aprilie, ora 7.00

Bărbatul de 35 de ani, prins în flagrant cu aproape 4.000 de pachete de țigări în mașină, a fost audiat ieri. A fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. „Soluția procurorului de caz o consider una legală și temeinică. Clientul meu va respecta toate interdicțiile impuse prin ordonanța de control judiciar.”, ne-a declarat Cosmin Bolosin, avocatul bărbatului cercetat pentru comiterea infracțiunii de deținere, transport, depozitare și comercializare de țigarete provenite din contrabandă.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/