Peste 5,6 milioane de lei pentru modernizarea a 3,3 kilometri în comuna Iablanița

stiri cu reparatii pe strazi din timisoara

Primăria Iablanița a scos la licitație execuția lucrărilor pentru proiectul „Reabilitare și modernizare infrastructură rutieră în comuna Iablanița”.

Concret, administrația locală caută constructor pentru asfaltarea mai multor străzi din localitățile Iablanița și Petnic. Finanțarea pentru această investiție, evaluată la peste 5,6 milioane de lei, a fost obținută, prin Programul Național „Anghel Saligny”, de administrația condusă de primarul Victor Terteleacă.

„Vorbim, în total, de aproximativ 3,3 kilometri de străzi, dintre care 4 vor fi modernizate în Petnic și alte 7 în Iablanița. După ce vom încheia acest proiect, putem spune că nu vom mai avea nicio stradă neasfaltată în Iablanița și Petnic. Pentru strada principală din sat, de la Primărie, sunt cuprinse inclusiv pavele, în loc de trotuare, dar și rigole și podețe în fața fiecărei gospodării, iar la Petnic se va rezolva inclusiv drumul care duce către Cimitirul Baptist, unde accesul se făcea greu”, a explicat primarul comunei Iablanița.

Firmele interesate de execuția acestei lucrări își pot depune ofertele până în data de 17 aprilie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/