Peste 50% dintre românii care pleacă la universități din afara țării aleg SUA

tânără care optează pentru studii în sua

Peste 50% dintre românii care au ales universităţi din afara ţării au bifat Statele Unite pentru continuarea studiilor şi 35% Europa.

Peste 50% dintre foştii elevi de liceu care au ales să studieze la universităţi din afara ţării în acest an au optat pentru Statele Unite ale Americii, mulţi dintre ei începându-şi deja cursurile la instituţii precum Harvard, Columbia, NY University sau Fordham University, arată o analiză realizată de start-upul edtech Youni, care a dezvoltat platforma cu acelaşi nume prin care ajută elevii să îşi găsească facultatea potrivită în străinătate.

Universităţile din Europa, în special cele din Olanda, Germania şi Italia, reprezintă următoarea opţiune în clasament, cu un procent 35% dintre elevii mentoraţi de Youni care au ales să îşi continue studiile.

Potrivit analizei, numărul celor care au ales Marea Britanie în acest an a fost de 5%. Regatul, deşi printre destinaţiile favorite ale absolvenţilor din alţi ani, a scăzut în preferinţe după Brexit, accesul la finanţarea studiilor fiind mai restrictiv pentru studenţii internaţionali.

5% dintre elevii din comunitatea Youni acceptaţi la studii în afara ţării au plecat către Asia şi Australia.

„Visul nostru, din momentul în care am înfiinţat compania a fost să ajutăm un milion de elevi, din România sau din alte ţări, să ajungă la universitatea visată.(…) an de an vin către noi tot mai mulţi părinţi şi copii care fie nu ştiu ce să aleagă şi atunci primesc consiliere şi mentorat pentru a alege cel mai bun drum în funcţie de pasiunile lor, fie ştiu exact ce îşi doresc, dar nu ştiu paşii pentru a ajunge acolo şi aici intervenim noi iarăşi.”, explica Andrei Nicolae, fondator şi CEO al Youni.

În total, de la înfiinţare şi până în prezent, Youni a ajutat peste 3.000 de elevi să ajungă la o universitate din afara ţării.

Doar în acest an, Youni a obţinut burse şi ajutoare financiare de la universităţi din afara ţării pentru viitorii studenţi români în valoare de peste 18 milioane dolari.

Recent compania şi-a extins activitatea şi în afara ţării, în Kazahstan şi Uzbekistan, alte trei pieţe fiind incluse în planul viitor de dezvoltare a operaţiunilor – Ungaria, Croaţia şi Bulgaria.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/