Peste 50 de ordine de protecție provizorii au fost emise de polițiștii cărășeni în 2023

victim, domestic violence and abuse concept man threatening with fist to crying woman on floor scared and terrified in domestic violence

Un bilanț al IPJ Caraș-Severin arată că, în continuare, cele mai multe dintre victimele violenței domestice sunt femeile. În mediul urban se petrec cele mai multe astfel de fapte.

În prima jumătate a acestui an, în județul Caraș-Severin au fost sesizate 244 de infracțiuni din sfera violenței domestice, cu trei mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. În mediul urban au fost sesizate 129 de fapte, cu aproximativ 10% mai puține față de 2022, iar în mediul rural 115 astfel de infracțiuni, cu aproximativ 11% mai multe. Dintre acestea, cele mai multe sunt infracțiuni de lovire sau alte violențe, 147 la număr, și abandon de familie, 44 de infracțiuni, susține purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Alina Boeru.

În această perioadă, nu au fost înregistrate infracțiuni contra vieții, cum sunt cele de omor, omor calificat ori ucidere din culpă, comise între membrii familiei. Majoritatea autorilor, 208, sunt bărbați. În ceea ce privește victimele, 162 au fost femei, cei mai mulți fiind soț/soție, foști soți, actuali sau foști parteneri.

În urma intervențiilor la cazurile de violență în familie, polițiștii cărășeni au emis, în prima jumătate a acestui an, 57 de ordine de protecție provizorii, în situații în care s-a constatat existența unui risc iminent pentru victimă. 16 victime au refuzat emiterea ordinului de protecție provizoriu, precizează Alina Boeru. De asemenea, 36 de agresori au fost evacuați temporar din locuința comună, iar în 42 de cazuri aceștia au fost obligați să păstreze o distanță minimă față de victimă. Totodată, în aceeași perioadă, la nivelul județului au fost emise 47 de ordine de protecție de către instanțele de judecată, cele mai multe la solicitarea victimei. Mai trebuie spus și că 133 dintre faptele de violență domestică au fost comise la domiciliul victimei sau al autorului.

„La nivel național, s-a făcut un pas important pentru a oferi o mai bună protecție victimelor violenței domestice. Din luna octombrie 2022, în trei județe din țară și în municipiul București au fost aplicate primele măsuri de supraveghere electronică a agresorului obligat să poarte permanent un dispozitiv care oferă date despre localizarea lui, așa-numita brățară electronică.”, a declarat Alina Boeru.

Violența în familie se poate manifesta sub diferite tipuri: violență fizică (împingeri, pălmuiri, loviri cu/ de obiecte, lovituri cu picioarele sau cu pumnul, sugrumare, etc), violență verbală (țipete, insulte, umiliri și critici jignitoare, înjurături, batjocorire, amenințări cu bătaia, cu omor ori sinuciderea), violență sexuală (de exemplu: constrângere la activități sexuale nedorite, provocarea durerii, lovirea organelor sexuale, etc.), violență economică (interzicerea de a lucra, sau de avea bani proprii, șantaj cu banii, amenințare cu distrugerea obiectelor de valoare ale femeii sau a obiectelor din casă) sau violență socială, care se concretizează în destrămarea relațiilor sociale la presiunea unui membru al familiei (bărbatul hotărăște cu cine se întâlnește, cu cine se împrietenește femeia, cu cine poate vorbi etc.).

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/