Ministerul Sănătății anunță noi plăți prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), destinate modernizării sistemului sanitar. În această săptămână, peste 5 milioane de lei au fost direcționați către cabinete de medicină de familie și instituții din domeniul sănătății, pentru investiții în echipamente, renovări și digitalizare.
Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că în decursul acestei săptămâni au fost efectuate plăți prin PNRR în valoare de peste 5 milioane de lei, fonduri care vor sprijini atât cabinetele medicale din țară, cât și instituții din sistemul sanitar, precum primăriile, direcțiile de sănătate publică și serviciile județene de ambulanță.
Potrivit informațiilor transmise de minister, finanțările au fost acordate pentru 23 de cabinete de medicină de familie și 9 instituții din sistemul sanitar, printre care Direcții de Sănătate Publică (DSP), Servicii de Ambulanță Județene (SAJ) și primării.
Fondurile destinate cabinetelor de medicină de familie vor fi utilizate pentru achiziționarea de echipamente medicale, dar și pentru lucrări de reabilitare sau renovare a cabinetelor și a spațiilor în care medicii își desfășoară activitatea.
În același timp, finanțările acordate DSP-urilor, serviciilor de ambulanță și primăriilor sunt destinate proiectelor de digitalizare, care au ca obiectiv creșterea eficienței și îmbunătățirea calității serviciilor oferite cetățenilor.
„Ministerul Sănătății depune toate eforturile pentru a sprijini beneficiarii proiectelor finanțate prin PNRR în implementarea și finalizarea investițiilor asumate, astfel încât obiectivele de modernizare a sistemului de sănătate să fie atinse în termenele stabilite”, transmite autoritatea din Sănătate.
Reprezentanții ministerului au mai precizat că, numai în ultima lună și jumătate, au fost efectuate plăți prin PNRR în valoare de aproximativ 385 de milioane de lei, bani destinați investițiilor în sistemul de sănătate din România.