Peste 40 de țări și patru continente vizitate, experiențe inedite pentru o bănățeancă

tina buzarin

Tina Buzărin s-a întors în țară după ce a locuit 15 ani în Statele Unite ale Americii.

Nu și-a dorit niciodată să rămână definitiv printre străini. A revenit după ce a colindat lumea, a văzut tot ce și-a putut dori, a acumulat și a investit. Avea planuri mari și ambiții fără limite, dorindu-și un trai mai bun pentru sine și pentru familie. Viața avea să-i ofere o serie de surprize, determinând-o să ia decizii care, ulterior, i-au conturat destinul. Practic s-a avântat singură, în lumea largă…

tina buzarin si statuile

A plecat din Reșița în anul 2000. A dat curs unei oferte și profitând de oportunitatea de a lucra într-un domeniu pe care-l stăpânea foarte bine: contabilitate-comerț, fiind absolventă a Facultății de Științe Economice, a Universității de Vest din Timișoara.

„Nu m-am gândit niciodată că această provocare se va întinde pe parcursul atâtor ani în New York, capitala financiară a lumii. Începutul nu a fost tocmai ușor, dar, am urmat cursuri intensive de limba engleză, organizate de Consulatul General al României. Pas cu pas, m-am familiarizat, am învățat să trăiesc printre oamenii orașului despre care se spune că «nu doarme niciodată». Un turn Babel, unde se vorbesc peste 170 de limbi diferite și cu o diversitate culturală deosebită. Cum să nu îți placă să vezi spectacole pe Brodway, sau să mergi în insula Manhattan, cartierul renumit în lume pentru zgârie-nori și marele Central Park? Să vezi Empire State Building, sau pe vremea aceea, turnurile gemene, World Trade Center. Am obținut rezidența, ceea ce mi-a permis să călătoresc oriunde mi-am dorit și mai ales, să pot veni acasă, în România.”

tina buzarin in america

Tina Buzărin spune că i-a plăcut foarte mult viața între două lumi, cea de acasă, știută, și cealaltă, viața americană aflată în permanentă descoperire. „Dintotdeauna mi-au plăcut geografia și istoria, iar aici, am studiat, am aprofundat și în cinci ani, am susținut cu brio examenul pentru dubla cetățenie. Am întâlnit români care aveau rezidență de peste 15 sau 20 de ani și nu obținuseră acest titlu mult râvnit, de cetățean american. Cât privește jobul, da, a fost perfect pentru mine. Am început cu una și până la urmă am crescut la trei firme cărora le făceam contabilitatea lunară. Pe lângă contabilitate, mai aveam diverse colaborări, joburi part-time, care îmi întregeau bugetul.”

De Tina (Constantina) Buzărin, foștii colaboratori, cunoscuții, colegii, își amintesc fiindcă a lucrat o perioadă îndelungată la Reșița, la Camera de Comerț și Industrie Caraș-Severin. „Pot spune că această instituție a fost pentru mine deschizătoare de drumuri. Din poziția pe care o aveam, participarea la diverse misiuni economice, târguri și expoziții, evenimente de prezentare și cunoaștere organizate prin diferite colțuri ale lumii, se îmbina perfect cu pasiunea mea pentru trecut și călătorii. Cu câțiva ani înainte de a pleca în SUA, cu un grup de oameni de afaceri urma să vizităm orașul New York și țin minte că la ieșirea de pe aeroportul „JF Kennedy”, impactul cu aglomerația a fost foarte puternic și m-a dat peste cap. Era o nebunie generală, totul la alte dimensiuni, construcțiile de o măreție copleșitoare. În această împrejurare am spus că nu mi-aș dori să locuiesc aici, nici dacă mi s-ar oferi cel mai frumos apartament din Manhattan. Și tocmai s-a întâmplat asta! Deci, niciodată să nu spui, niciodată!”

tina buzarin pe mare

America, eterna Terra Nova…

„De-a lungul vieții, am învățat că mă pot baza doar pe deciziile mele, bune sau rele și am procedat cum mi-a dictat instinctul. Provocările au fost multe și tentante, am învățat tot ceea ce am putut, dar cu viteză de accelerat. Am vrut să-mi testez flerul de investitor și am investit o sumă de bani în acțiuni într-un lanț de farmacii americane, aflat în plină dezvoltare. Într-un an valoarea lor s-a dublat și atunci le-am vândut. Era momentul cel mai potrivit înainte de crah-ul economic din 2008, când a început să se prăbușească totul. Știam că nu voi rămâne în America definitiv, de aceea toate realizările mele materiale, acumulările de peste ani, le-am investit în țară. În scurt timp, domeniul imobiliar devenise specialitatea mea, pasiunea mea de a prospecta piața.”

Amintirile, adevăratele valori care rămân

„Cei 15 ani departe de tot ce-mi era drag, au fost compensați prin călătoriile mele. Am străbătut toată America de la est la vest, cu mașina împreună cu fiul meu, care la terminarea facultății a venit să-și trăiască visul, tot aici. Am continuat călătoriile și prin câteva state vecine din America de Nord. Toate prietenele mele din țară, m-au vizitat și s-au bucurat de experiențe inedite. Mi-am făcut prieteni pe viață și acolo. Încă ne vizităm și păstram legătura.”

tina buzarin de anul nou

Originară din Sânandrei, Tina Buzărin a revenit în urmă cu mai mulți ani, acasă, la Timișoara, un oraș ofertant ca intensitate a evenimentelor culturale, dar și de petrecere a timpului liber.

„Acum îmi trăiesc liniștită viața de pensionară, cu mult timp liber pentru relaxare și lectură. Sunt în orașul pe care mi l-am dorit, în țara mea unde am vrut să fiu, punctul de plecare și revenire din călătoriile mele. Acest vis am reușit să mi-l îndeplinesc. Am vizitat peste 40 de țări, m-am aflat pe patru continente și nici nu aș putea spune unde, și mai ales ce mi-a plăcut mai mult. Fiecare loc are ceva de spus, o emoție în plus de transmis, dar mie mi se pare că Europa e unică! Istorie, artă, cultură, peisaje, sunt atât de multe locuri de văzut! Când mă-ntorc dintr-o călătorie, le povestesc celor apropiați, ce m-a impresionat mai mult și îi determin și pe alții să vină cu mine.”

Cea mai mare bucurie a Tinei Buzărin sunt acum nepoții: „Dumnezeu m-a binecuvântat cu doi nepoței, pasionați și ei de mici, de călătorii și sunt îndrăgostiți de Egipt. Cine știe, poate istoria se repetă?”

tina buzarin si nepotii

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/