Peste 40 de chioșcuri amplasate ilegal pe domeniul public al Timișoarei urmează să fie ridicate

chiosc2

Un număr de 41 de chioșcuri amplasate ilegal pe domeniul public al Timișoarei de mai mulți ani urmează să fie ridicate pe cheltuiala proprietarilor. Primăria vrea să fie amplasate noi modele de chioșcuri care să se armonizeze cu zonele în care vor funcționa.

Primăria Timișoara vrea să ridice toate chioșcurile din oraș care sunt amplasate în mod ilegal. Astfel, reprezentanții municipalității au anunțat că 41 de astfel de chioșcuri, care se află pe domeniul public de mai mulți ani fără contract și autorizație și pentru care operatorii lor nu plăteau niciun fel de taxe la bugetul local, vor fi ridicate. Toate costurile de transport și depozitare urmează să fie suportate de firmele care le dețin.

După ce chioșcurile vor fi ridicate, primăria informează că se va interveni pentru salubrizarea și repararea parcelelor pe care acestea au fost amplasate.

Cele două firme care operează aceste chioșcuri au fost somate încă din luna martie a acestui an să le ridice de pe domeniul public, deoarece nu dețin Acord de funcționare ambulant, nu au contract de închiriere a domeniului public și nu au achitat taxele de ocupare a domeniului public, însă acestea nu au făcut demersuri pentru intrarea în legalitate”, a transmis Primăria Timișoara.

La propunerea primarului Timișoarei, Dominic Fritz, pentru a veni în ajutorul afacerilor afectate de restricțiile impuse în timpul pandemiei, taxa pentru ocuparea domeniului public al municipiului a fost scăzută de la 3 lei/mp/zi la suma simbolică de 0,10 lei/mp/zi.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Dominic Fritz a anunțat că, în viitorul apropiat, vor apărea noi modele de chioșcuri, dar care vor fi armonizate cu zonele în care vor fi amplasate, locațiile urmând a fi scoase la licitație.

Le-am cerut operatorilor de chioșcuri încă din luna martie să le ridice de pe domeniul public, deoarece erau amplasate ilegal, se transformaseră în obstacole pentru pietoni, erau inestetice și multe dintre ele nici măcar nu funcționau, devenind în timp coșuri de gunoi. Din păcate, operatorii de chioșcuri, care vând și ziare, nu au înțeles să lucreze împreună cu noi și cu directorii de ziare, nici măcar după ce am dispus ridicarea primelor chioșcuri. În perioada următoare vom stabili o listă cu potențiale locații pentru amplasarea unor chioșcuri, locații care nu deranjează trecătorii, pe care le vom scoate la licitație deschisă, precum și o serie de modele care să se armonizeze cu zonele în care vor fi amplasate”, a declarat primarul Timișoarei.

Primele două chioșcuri au fost ridicate de pe domeniul public în urmă cu o lună. Acestea erau abandonate de mai mulți ani și deveniseră focare de infecție. Operațiunile de ridicare de pe domeniul public a construcțiilor ilegale vor continua pe tot parcursul acestui an.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/