Peste 35 de ani petrecuți pe trei continente. Povestea familiei Columb, revenită acasă, la Reșița

Lumea liberă, aflată dincolo de granițele țării a fost ținta celor doi soți, Carmen și Gabriel Columb, care au ales calea străinătății la începutul anilor ꞌ80.

Plecarea nu era dictată de probleme de ordin material sau de alte lipsuri, cu atât mai mult cu cât familiile părinților, medici, erau cunoscute și apreciate de către comunitatea reșițeană a vremii. A cântărit foarte mult nevoia de a trăi  liber, fără opresiuni de vreun fel sau încorsetările politice din timpuri comuniste, a fost ambiția de a reuși pe propriile puteri, de a-și clădi cariere profesionale, de altfel, cu mare căutare oriunde în lume.

Au făcut față numeroaselor provocări pe care viața le-a scos în cale, locuind în Canada, în SUA și Arabia Saudită. Au trecut de la o extremă la alta, trăind frigul canadian cu ger la minus 40 de grade în termometre și au traversat căldura tropicală din Texas. Își amintesc de ravagiile lăsate în urmă de uraganul Bonnie din 1986, precum și de panica războiului din Golf, în Orientul Mijlociu. Toate acestea sunt de domeniul trecutului, amintiri, pe care filă cu filă, le scoatem din sertarele memoriei…

Adevărate peripeții au însemnat fuga soțului în fosta Iugoslavie, apoi lagărul de refugiați de la Viena și revederea abia după doi ani, tocmai în America de Nord, la Calgary. Pentru doamna arhitect Carmen Columb și domnul inginer specialist în calculatoare Gabriel Columb, primii cinci ani au însemnat Canada, nu fiindcă așa au ales, ci pentru că… nu au avut de ales. Ar fi preferat o țară din vestul Europei, dar nu a fost să fie. Așa că s-au aruncat cu toată energia vârstei înainte. Erau doi tineri frumoși și ambițioși, porniți să cucerească lumea!

„Când am emigrat eu, nu am avut nici un fel de garanție că îmi voi găsi un job în meseria mea de inginer. Eram setat, aveam doar asta în cap, că nu e cale de întoarcere. De aceea în mintea mea eram  pregătit să accept orice găsesc, doar ca să pot răzbi. Și am găsit, adică m-am reprofilat de la ceea ce lucrasem la Institutul pentru Tehnică de Calcul Timișoara, la tehnologiile de software pentru unul dintre cei mai mari producători de hidrocarburi din lume, ARAMCO, domeniu în care am rămas toată viața, peste 40 de ani.”

Cu emoție, Carmen Columb a rememorat începutul: „În Canada, tocmai nimerisem un val de cădere economică și nu mi-am găsit imediat serviciu în specialitatea mea. M-am înscris la un curs de engleză, limbă pe care nu o știam. Am reușit să lucrez la o grădiniță și așa am învățat engleză, cu copiii. Nu am făcut nazuri, mai mult că nu eram nevoită să lucrez, eu mi-am dorit. Am fost extrem de motivată, spunându-mi mereu că voi reuși. De altfel, trebuie să dai dovadă de tărie de caracter, să-ți spui, da, eu vreau să îmi fie mai bine! Mai târziu, după ce viața s-a mai așezat, am dat ore de pian, de desen, adică mi-am diversificat preocupările. Cred că cei care au plecat în vremurile acelea foarte stricte, când erau nevoiți să își sacrifice familia și rămâneau câte doi, trei ani până ajungeau să se integreze, erau  pe undeva mai motivați, mai tenace, știind că nu există cale de întoarcere!”

Prima schimbare a intervenit după cinci ani, când din rațiuni profesionale, familia a plecat la Houston, în Statele Unite ale Americii. „Cu toate că aveam un bebeluș acasă, am urmat acolo un curs de design interior, iar diploma s-a dovedit ulterior a fi mult mai valoroasă decât masterul meu în arhitectură obținut la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București.”  Actele, lipsa vizei de ședere pe o durată mai mare și alte condiționări, au determinat întoarcerea familiei, după doar șapte luni, din nou în Canada.

Arabia Saudită, o altă provocare

Povestea continuă cu o schimbare majoră și relocarea în Arabia Saudită. Țară care s-a dovedit a fi un „hub” al călătoriilor profesionale, un fel de „acasă” pentru aproape 29 de ani.

„Firma americană pentru care lucra soțul meu, noi fiind cetățeni canadieni, ne-a oferit o sumedenie de beneficii, între care, locuri de muncă pentru aparținători, soți sau soții și școlarizare gratuită pentru copii. Astfel, eu am fost angajată ca arhitect-designer de interior, și cum spuneam, diploma obținută în America a cântărit foarte mult.

Mă ocupam de reamenajări și remodelări de spații interioare, clădiri noi, săli de conferințe și multe altele. O muncă mai diversificată decât a unui arhitect de construcții. Iar fiul nostru, după gimnaziul urmat la școala americană din Dhahran, orașul unde locuiam, a ales Europa. A plecat în Elveția, singur la 15 ani, la un liceu din orașul Lugano. Astfel, avea posibilitatea să-și vadă mai des bunicii din România.”

Familia Columb spune că în anul 1988, primii bani de concediu alocați de firmă, au fost folosiți ca start în marea aventură de cunoaștere a lumii, cu alte cuvinte, un tur al Yugoslaviei, Italiei și Greciei, la volanul vechii Dacii,  a deschis apetitul pentru călătorii.

„Am văzut cam tot ce se poate vedea, de peste tot. Încă nu am ajuns în America Latină, iar din Asia, ne lipsesc Cambodgia și Vietnam. În schimb, am făcut temeinic Franța, Spania, nu am ratat nimic din Europa. Cât am fost plecați, în fiecare an drumurile noastre duceau acasă, la Reșița, pentru cel puțin o săptămână. În plus, a trebuit să fim destul de flexibili pentru că fiul nostru a fost înotător, participant vreo cinci ani la Olimpiada de juniori și atunci a trebuit să le îmbinam, adică programul de competiții cu cel de vizitare. Astfel, am reușit să ajungem în cele mai interesante locuri și cele mai atractive destinații turistice americane.”

Pe tânărul familiei, Christopher Columb (ce nume predestinat!) viața l-a purtat prin lume. Ce se simte el? „Cu părinți români, născut în Canada, crescut în Arabia Saudită până la 15 ani, apoi în Elveția, el spune că se simte român.

Doar actele arată altceva. Lui nu i-a plăcut lumea arabă, venea la noi doar în vizită, să ne vadă. După studii, s-a stabilit în Canada, acolo unde profesează ca inginer geolog în Vancouver, deși a mai lucrat o bună perioadă în business management.”

Carmen și Gabriel Columb se află la momentul maximelor acumulări profesionale. De ceva vreme au încheiat activitatea ce presupune prezența fizică la un birou. Pot lucra la fel de bine și de la Reșița, din casa copilăriei, cu atât mai mult cu cât viața s-a mutat în mare parte în mediul online. Au împachetat tot ce se putea transfera, au adunat amintirile și au lăsat în urmă orașul care le-a asigurat și confort dar și spaime generate de tensiunile războiului din Golf, din lumea arabă.

 „Europa, România în mod special, e un spațiu sigur și noi de asta avem nevoie acum, de liniște. Să trăim în armonie cu lumea.”

Locuința familiei din Reșița, pare o mica galerie de artă, unde bunul gust este prezent oriunde întorci privirea, de la mobilier, culorile zugrăvelii, la suveniruri și micile amintiri prinse-n colecția de fotografii. Nimic nu epatează, nici nu strică echilibrul. Ochiul artistei a supravegheat fiecare mișcare. Astfel s-a întâmplat și cu blocul.

Aici, e o altă poveste pe care trebuie să o spunem! În Reșița, în zona Luncă, se află un singur imobil de locuințe care în urma cu aproape 15 ani a beneficiat de anvelopare, de refacerea exterioară, lucru realizat din fonduri proprii.

Cu alte cuvinte, familia Columb a plătit lucrarea dorind astfel să se implice în viața comunității. Din păcate, nu toată lumea a înțeles gestul, fiindcă balustradele de inox de la intrare au fost furate sau distruse, după cum și jgheaburile pentru apa de ploaie, de la o anumită înălțime, au dispărut.

Reșița, e locul de unde repatriata familie Columb, pleacă și revine din călătorii. E locul unde bucuria revederii cu foști colegi de școală, prieteni, cunoscuți sau rude, este de o energie debordantă. Rămâne convingerea că vârsta e doar o cifră, iar distanțele niciodată nu-s prea mari câtă vreme suntem cetățeni europeni, planetari!

sursa foto: arhiva personala Facebook

• Tweet
• Pin It