Peste 300 de intervenții ale pompierilor timișeni, în weekendul prelungit

Cele mai multe solicitări, mai bine de 200, au vizat intervențiile echipajelor SMURD, chemate să acorde primul ajutor. Pompierii au stins, de vineri până marți, 23 de incendii, dintre care unul s-a soldat cu o victimă decedată. 

În total, pompierii timișeni au fost solicitați la 340 de intervenții și misiuni specifice. Cele mai multe au fost pe partea de acordare a primului ajutor medical, echipajele SMURD asigurând răspunsul la 231 de solicitări. 23 de intervenții au fost de stingere a incendiilor. În incendiul care a izbucnit la un imobil de locuințe sociale din Giroc, o persoană a murit.

„Pompierii au acordat primul ajutor medical și au asigurat măsurile PSI necesare la 10 accidente rutiere și un accident feroviar, au asigurat accesul echipajelor de intervenție prin deblocarea ușilor în 4 cazuri și au intervenit pentru salvarea unui animal. De asemenea, pompierii au intervenit pentru degajarea unor elemente de construcție cu pericol de cădere și 12 alte intervenții.”, transmit reprezentanții ISU Timiș.

Pe lângă intervențiile zilnice, pompierii de la cele 7 subunități de intervenție au avut și 57 de activități preventive. Rolul acestora este de conștientizare a populației cu privire la măsurile de prevenire atât a incendiilor, cât și a răspândirii noului coronavirus.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/