Peste 200 de absenți și de la proba scrisă la Matematică a Evaluării Naționale, în Timiș

simularea evaluarii nationale in timis

Cea de-a doua probă scrisă a Evaluării Naționale, la Matematică, s-a desfășurat fără incidente. Niciun elev nu a fost eliminat, însă Inspectoratul Școlar Timiș transmite că peste 200 de elevi au absentat.

Absolvenții clasei a VIII-a au mai trecut peste un hop. Astăzi a avut loc cea de-a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale, la Matematică.

Inspectoratul Școlar Timiș informează că această probă s-a desfășurat fără incidente. Așadar, niciun elev nu a fost eliminat din examen. În schimb, 228 de candidați au spus pas acestei probe. De altfel, tot peste 200 de elevi din Timiș au absentat și de la proba scrisă la Limba și Literatura Română.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanții instituției, la proba scrisă la Matematică s-au înscris 4.958 de candidați, dar s-au prezentat 4.730 dintre aceștia.

În județul Timiș sunt deschise 61 de centre de examen, dintre care 22 în Timișoara.

Evaluarea Națională continuă vineri, 17 iunie, la Limba și literatura maternă. Primele rezultate vor fi afișate în data de 23 iunie, până la ora 14.00, urmează depunerea contestațiilor, între 23 și 24 iunie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în 30 iunie.

Înscrierea la liceu se va desfășura între 4 și 11 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc la data de 14 iulie.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/