Perioada până la care reșițenii au putut depune o inițiativă cetățenească de investiție publică la bugetarea participativă s-a încheiat.
Primăria Reșița anunță că la ediția pilot de bugetare participativă desfășurată la Reșița s-au depus 23 de proiecte, dintre care 20 online și 3 fizic. Proiectele depuse de reșițeni sunt următoarele:
1. Amenajare curtea școlii – Colegiul Economic al Banatului Montan;
2. Amfiteatru în aer liber – Str. Făgărașului Nr. 6;
3. Teren sportiv multifuncțional – Parcul Intim;
4. Prelungire promenade și iluminat zona central către poarta Diesel UCMR – str. Golului;
5. Parcul Colegiului Tehnic Reșița – curtea Colegiului, Bd. Al. I. Cuza Nr. 39;
6. Limitarea traficului pe o perioadă scurtă pentru pietoni – Bulevardul Republicii;
7. Incursiune în transportul în comun la Reșița – Govândari-Muncitoresc;
8. Amenajare loc de relaxare – apeduct Sekul;
9. Botanica. Grădină de legume verticală continuată de o grădină de legume la nivelul solului – campusul Liceului Teoretic Traian Vuia;
10. Drum cicloturistic, informare și amenajare cu tăblițe informaționale a traseelor din jurul cartierului Sekul;
11. Facilitarea accesului autoturismelor prin intersecțiile din zona Poșta Veche de pe strada Libertății – intersecția cu str. Independenței, Victoriei și Ștefan cel Mare;
12. Furnalul, simbol de patrimoniu industrial – Furnalul nr.2;
13. Iluminat arhitectural Palatul Cultural Reșița;
14. Loc de joacă în Dealu Crucii – mai jos de fostul Turn de apă;
15. Parc natural – Secu;
16. Parcare verde – strada Văliugului;
17. Reabilitare perimetru de siguranță școlară – Aleea Tineretului;
18. Sens giratoriu la intrarea în cartierul Moniom;
19. Transport public de noapte – Reșița;
20. Trecere de pietoni zona Intim – Republicii nr. 3;
21. Respect pentru semeni – Redarea independenței de deplasare a persoanelor cu deficiență de vedere;
22. Amenajare trotuar și iluminat stradal – strada Gării;
23. Reamenajare loc de joacă, amenajare parcare verde – Str. Narcisei-Micro 1;
Detalii despre fiecare proiect depus online se găsesc în linkul de mai jos:
https:/://bp.primariaresita.ro/BugetareParticipativa/AllProjects
Joi, 18 ianuarie, a avut loc și prima întâlnire a Consiliului Bugetării Participative cu reprezentanți ai Primăriei și experți în procese participative.
Potrivit Primăriei Reșița, zece cetățeni și-au depus CV-urile pentru a face parte din Consiliul Bugetării Participative. Dintre aceștia, în urma tragerii la sorți, au rămas șase reprezentanți ai societății civile, fiind vorba despre Camelia Duca, Vlad Gogâlțan, Simona Murariu, Marian Truțulescu, Răzvan Todor și Christian Chioncel.
În același timp, Primăria Reșița este reprezentată în Consiliul Bugetării Participative de: Dorinel Hotnogu, Daniela Lupșan, Laurențiu Stanciu, Cristian Balaban, Cornelia Burileanu și Daniel Călin.
Împreună, cei doisprezece membri ai Consiliului Bugetării Participative vor analiza fiecare proiect depus și vor stabili eligibilitatea în acord cu condițiile necesare conform Regulamentului procesului de bugetare participativă, urmând să stabilească, prin etapa de votare, proiectele câștigătoare.