Peste 2.300 de șomeri în Caraș-Severin. Cei mai mulți nu au studii

La finalul lunii februarie, peste 2.300 de cărășeni figurau în evidențele AJOFM ca fiind șomeri. Mai bine de 30% dintre ei, fără studii sau cu nivel de instruire primar.

La sfârşitul lunii februarie, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost de 2,59%, iar numărul total de şomeri a fost de 2.351 persoane. Comparativ cu luna ianuarie, numărul de șomeri a scăzut cu 86 de persoane. Din totalul şomerilor înregistraţi, 790 au fost şomeri indemnizaţi şi 1.561 – şomeri neindemnizaţi.

În funcție de mediul de rezidență, numărul şomerilor la finele lunii februarie se prezintă astfel: 890 şomeri provin din mediul urban şi 1.461 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (566), urmaţi de cei din grupa de vârstă intre 50 – 55 de ani (550), la polul opus aflându-se persoanele între 25 și 29 de ani (135).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Caraş-Severin (30,79%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 25,39% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,57%.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/