Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin anunță că au început demersurile pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare. În viitorul an școlar vor exista 120 de clase cu un total de peste 2.000 de locuri.
În data de 17 martie, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, alături de toate unitățile de învățământ din județ, a început demersurile în vederea înscrierii copiilor în învățământul primar în anul școlar 2021-2022. La nivelul județului Caraș-Severin au fost aprobate 120 de clase, cu un număr de 2.113 locuri disponibile, raportat la cifra maximă de școlarizare permisă de lege, respectiv maximul de 22 de elevi pe clasă.
Pe site-ul ISJ, dar și pe site-ul școlilor au fost afișate circumscripțiile școlare, informații cu privire la actele necesare pentru înscrierea copiilor, dar și aspecte legate de specificul activităților desfășurate în clasa pregătitoare, precum și numărul de clase propuse, respectiv numărul de locuri disponibile fiecărei unități de învățământ.
În anul școlar anterior au fost realizate 112,73 clase în care au fost înscriși 1.756 de elevi.