Peste 100 de kilograme de pește transportat ilegal! Captura aparținea unui cărășean

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Peste 100 de kilograme de pește transportat ilegal a fost descoperit de către poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sviniţa. Este vorba de specia somn, pe care un cetăţean român o transporta fără a deţine documente legale pentru aceasta. Cantitatea însă nu-i aparținea șoferului, ci copilotului, un bărbat din județul Caraș-Severin.

În urma unei acţiuni de combatere a braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control un autoturism, în care se aflau două persoane de sex masculin.

„La controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră au depistat, în portbagaj, cantitatea de 104 kilograme de peşte, din specia somn, transportată în condiţii improprii, în saci de plastic. Cantitatea de pește aparținea pasagerului din dreapta, R.M., în vârstă de 48 de ani, domiciliat pe raza judeţului Caraș-Severin, pentru care bărbatul nu deţinea documente de provenienţă.”, transmite ITPF Timișoara.

Peştele a fost ridicat în vederea confiscării şi predat unei societăţi comerciale autorizate. Polițiștii au aplicat măsuri, conform prevederilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializare ilegală a peştelui ori deţinere sau transport în vederea comercializării fără documente legale.

promovare banner maxagro

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/