Peste 10.000 de șoferi din Timișoara, sancționați în 2021 pentru parcare neregulamentară

auto ridicat1
1000x100 (2) STPT job 1000x200

Polițiștii locali din Timișoara au eliberat, anul trecut, peste 1.200 de locuri de parcare, ca urmare a unor sesizări primite de la timișoreni. Aceștia au reclamat fie faptul că autovehiculele erau abandonate pe domeniul public, fie că erau oprite sau staționate neregulamentar. 

În 2021, polițiștii locali din Timișoara au primit 1.257 de sesizări cu privire la autovehicule abandonate, cu 310 mai multe decât în 2020. Sesizările au vizat 1.941 de autovehicule, față de 1.356 – în 2020. Agenții au scris 1.371 de somații și au întocmit 558 de dispoziții de declarare a abandonului sau de trecere a autovehiculelor în proprietatea unității administrativ-teritoriale. În urma somațiilor și a dispozițiilor, de pe domeniul public au fost ridicate, în 2021, 1.264 de autovehicule, cu 412 mai multe față de 2020.

„Pe linie de staționare neregulamentară, polițiștii locali au aplicat, în 2021, un număr de 10.095 sancțiuni, față de 3.506 în 2020, fiind ridicate 1.514 autovehicule, față de 399 cu un an înainte.”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Polițiștii anunță că timișorenii care vor să facă sesizări cu privire la mașini abandonate pe domeniul public pot apela numerele de telefon ale Poliției Locale: 0256.968 sau 0256.246.112, fie pot transmite sesizarea pe adresa de email: contact@politialoctm.ro.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/