Peste 1.200 de elevi din Timiș, înscriși la bacul de toamnă

bacalaureat in Timis
banner 1164 x 200 px

Se fac pregătiri pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat. Înscrierile s-au finalizat luni, astfel că aflăm de la Inspectoratul Școlar Timiș că vor să susțină bacul peste 1.200 de candidați. Probele încep la mijlocul lunii august.

Absolvenții de liceu au putut să se înscrie, în perioada 18 – 25 iulie, în cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat.

Inspectoratul Școlar Timiș informează că și-au depus dosarele de înscriere 1.239 de candidați. Dintre aceștia, 800 provin din promoția curentă, iar restul din cele anterioare.

În acest an, sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat se desfășoară în perioada 16 – 29 august. După susținerea tuturor probelor, urmează afișarea rezultatelor în data de 31 august, între 1 – 2 septembrie sunt rezolvate contestațiile, iar în data de 3 septembrie vor fi publicate rezultatele finale.

Stiri Timisoara si Resita Revista Banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/