Peste 1.000 de amenzi pentru blatiștii din Timișoara. Cât a câștigat STPT?

vbnm

Anul acesta, controlorii Societății de Transport Public Timișoara au dat peste 1.000 de amenzi călătorilor prinși fără bilet. La începutul anului, autoritățile spuneau că vor dubla numărul de angajați care fac control în mijloacele de transport în comun pentru a mai aduna venituri.

Administrația orașului și-a dat seama, în februarie, că peste jumătate din călătoriile cu mijloacele de transport în comun sunt frauduloase. Asta se traduce în pierderi pentru regie.

„Între 50-60% din călătoriile cu transportul în comun sunt frauduloase, adică fără bilet. Asta este estimarea conducerii societății de transport public local. În ultimii 10 ani de liberalism de cumetrie, societatea a fost învățată să trăiască din bani publici. În unii ani, 90% din venituri veneau doar din subvenții și gratuități. Am discutat și am agreat cu conducerea societății de transport să intensificăm controalele în mijloacele de transport în comun”, transmitea viceprimarul Ruben Lațcău.

Așa că numărul controlorilor a fost dublat, potrivit autorităților. În perioada ianuarie – mai 2022, 1.139 de persoane care călătoreau fără bilet sau abonament au fost amendate. Alte 203 au primit avertismente.

Amenzile pentru călătoria fără bilet este cuprinsă între 200 și 500 de lei. Dacă facem un calcul, luând în considerare sancțiunea minimă, atunci regia a încasat din acțiunile de control puțin peste 220.000 de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/